De când a preluat Twitter, Elon Musk a tot făcut schimbări care i-au revoltat pe mulți utilizatori. De exemplu, le-a deblocat conturile lui Donald Trump și Kanye West, suspendați pentru remarci rasiste și care incitau la violență.
Acum, se pare că vedetele de pe Twitter, cele care au bifa albastră și vor să o păstreze, vor fi nevoite să plătească o taxă de 20 de dolari pe lună.
Până acum a fost un zvon, dar scriitorul Stephen King confirmă că e adevărat și că nu va plăti taxa, ci mai degrabă va părăsi Twitter.
Elon Musk i-a dat replica lui King și a spus că taxa e necesară pentru a plăti facturile, apoi s-a târguit cu celebrul autor de romane horror și i-a propus o taxă mai mică, de 8 dolari.
Musk i-a mai răspuns lui King că această taxă ar fi necesară și pentru a lupta eficient cu boții și trollii, uitând poate că el însuși e un troll de Twitter.
Twitter nu a anunțat oficial că va implementa această formă de taxare, dar ce e cert e că platforma de socializare nu va mai fi gratis, ci va începe să bage o serie de taxe și abonamente.
Până la urmă, nu e vorba despre libertatea de exprimare, cum susține Musk, ci despre a face Twitter să fie și mai profitabil.