We Are One, cel mai mare concert caritabil din România pentru ajutorarea poporului ucrainean, a fost nominalizat la PR Award, cea mai importantă competiție națională de recunoaștere a excelenței în domeniul Relațiilor Publice. Lista nominalizărilor este disponibilă aici, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 24 noiembrie.
Pe 12 martie, Saga Festival a inițiat We Are One, evenimentul caritabil organizat împreună cu partenerii PRO TV, KISS FM și Primăria Municipiului București pentru sprijinirea ucrainenilor.
Mișcării de solidaritate i s-au alăturat rapid Armin van Buuren, cel mai iubit DJ în țara noastră, care în aceeași seară a fost prezent și în Krakovia pentru aceeași cauză caritabilă, Tom Odell, artistul care a emoționat o lume întreagă cu piesele sale și a cântat alături de un cor de copii, cei mai mari artiști din România, dar și zeci de furnizori, companii și sponsori.
A fost o adevărată mișcare de forțe, în care peste 35.000 de oameni au făcut față frigului pentru a lua parte la un spectacol unic și pentru a fi alături de ucraineni prin biletul achiziționat, care a re-prezentat donația fiecăruia dintre ei.
În urma concertului, aproape un milion de euro au fost strânși, bani donați către Crucea Roșie Română.
Din această sumă, organizația a ajutat poporul ucrainean prin următoarele acțiuni:
• înființarea unui magazin social “Humanity Concept Store” pentru asistarea cetățenilor ucraineni din București. Acesta dă posibilitatea refugiaților să se aprovizioneze cu produse de bază. O dată la 10 zile, primesc un pachet cu alimente, un pachet cu produse de igienă și produse sanitare, dar și articole de îmbracăminte. Cantitățile se calculează în funcție de numărul de persoane. În medie, 70 de familii ridică zilnic alimente, haine și produse de igienă, în valoare de 16.000 lei/ zi. Este vorba despre 465 kilograme alimente, 317 kilograme produse de igienă, 128 produse pentru copii și 197 articole de îmbrăcăminte
• două transporturi cu materiale umanitare în Ucraina, în regiunile Uzgorod, Cernăuți și Odes-sa, unul cu lapte praf în valoare de 110.000 euro și unul cu 22 tone de alimente în valoare de 22.000 euro
• Peste 22 de proiecte implementate de filialele Crucea Roșie Română în locurile din țară în care sunt cetățeni ucraineni: magazine sociale locale, activități de socializare și de educație pentru copii, școli de vară, tabere și consiliere psihologică.
„Suntem fericiți și onorați că We Are One este nominalizat la categoria Evenimente în cadrul PR Award. We Are One este proiectul de suflet al SAGA Festival, care a reprezentat o mobilizare uluitoare din partea echipei și a tuturor celor care ni s-au alăturat în acest demers. Încă din prima clipă ne-am dorit să putem contribui, să venim în sprijinul poporului ucrainean, și am acționat în con-secință. Ne bucură toate proiectele pe care Crucea Roșie a reușit să le desfășoare din fondurile obținute în urma evenimentului We Are One și că rezultatele s-au văzut cu rapiditate. Le mulțumim încă o dată partenerilor noștri, PRO TV, KISS FM, Primăria Municipiului București, și tuturor celor care au fost parte din acest proiect special”, a declarat Allan Hardenberg, CEO ALDA.