Funkiss 9 decembrie | Și-au dorit mai mult victoria

Schengen fără România, Marea Britanie fără avioane și Mondialul fără Ronaldo. Cu ce rămânem? Glume fără perdea?

AZI, ACASĂ ȘI-N DEPLASARE

La mulți ani, Gina Pistol! Nu contează câți ani face ea în 2022, doar că se împlinesc cinci ani de când i-a acordat lui Smiley permisul de port-Pistol.

ASTRE ROZ-ALBASTRE

Vărsătorii primesc, astăzi, o veste care o să-i facă să exclame „așa, și?”

Azi, Peștilor li se face dor de o activitate din copilărie. Probabil de primitul de cadouri de la Moșul, fără să fie nevoie să cumpere și ei.

Berbecii se împacă cu gândul că s-ar putea ca asta să nu fie săptămâna lor, cu toate că era evident încă de luni dimineața.

ȘTIRILE CARE FENTEAZĂ

„Descinderi în Mizil după ce un bărbat a postat pe TikTok imagini cu el ținând în mână o pușcă”. „Descinderi”, „Mizil”, „TikTok” și „pușcă” au sens doar separate. Adunate împreună fac cel puțin o tablă interesantă de „Scrabble” și mai puțin o știre credibilă. Cu ce trebuie să rămânem din această știre: a ajuns TikTok la Mizil.

„Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac are patru igluuri construite. Când sunt așteptați primii vizitatori”. Bucureștenii tratează știrea cu un dispreț binemeritat. Doar în cartierul Militari sunt zeci de igluuri de zece etaje.

„Bombă înainte de meciul cu Maroc: <<Cristiano Ronaldo a amenințat că pleacă de la Campionatul Mondial din Qatar>>”. După plecarea din Manchester United, o fi prins gustul. Atacantul portughez s-a calmat după ce și-a dat seama că nu poate să plece cu tot cu mingea, cum făcea când era mic.

„Luis Enrique a fost demis din funcția de selecționer al Spaniei, după eliminarea din optimile Cupei Mondiale 2022”. Cei ce au văzut filmul „Casablanca” știu că Marocul a mai văzut și chiar a mai cauzat niște despărțiri urâte, cu lacrimi și de-astea. Spania și Luis vor avea mereu Parisul.

„România și Bulgaria nu intră în Schengen. Austria și Olanda au votat împotriva celor două țări. Croația a primit undă verde”. Am luptat până la loviturile de la 11 metri, dar suntem mai blânzi cu selecționerul decât a fost Spania cu al ei. Olandezii i-au asigurat pe români că n-au nimic cu noi, ei au ceva cu Bulgaria. „Eu te-aș invita la ziua mea de naștere, dar ai veni cu iubita și aia bea cam mult”.

„Kremlinul critică revista americană „Time” după desemnarea lui Volodimir Zelenski drept <<Personalitatea anului>>”. S-au făcut galbeni-albaștri la fețe. Putin poate să se consoleze că există cel puțin o țară în care „personalitatea anului” este, și în 2022, tot Kim Jong-un.

„Traficantul rus de arme Viktor Bout, eliberat de SUA la schimb cu baschetbalista Brittney Griner”. El, reținut pentru că e traficant, ea pentru că e americancă.

„Planul de scăpare al lui Putin, divulgat. Unde va fugi liderul rus în cazul în care pierde războiul din Ucraina”. Fuge în Ștefan cel Mare, că acolo nu ia bătaie nimeni.

„Putin recunoaște că Rusia ar putea să lupte în Ucraina pentru o perioadă lungă de timp”. Armata rusească, primul fulger care înaintează cu un metru pe zi și care, uneori, mai dă și înapoi.

„Ce condiții trebuie să respecte românii care sacrifică porci în 2022”. În principiu, porcul nu mai e sacrificat, trebuie asasinat profesionist, fiind chiar de preferat să pară un accident.

„Se anunță o grevă majoră de Crăciun pe aeroporturile din Marea Britanie”. Fără o creștere a salariilor de 10%, angajații de la frontieră amenință că singurul vehicul care va traversa cerul Marii Britanii va fi tras de reni.

„Marea Britanie. Suspect urmărit de poliție, încolțit și împins către polițiști de o cireadă de vaci”. Copii, ce ne dă vaca? Lapte, iaurt, brânză și suspecți.

A FOST ODATĂ LA ACEASTĂ DATĂ

1851: În Montreal este inaugurat primul centru YMCA din America de Nord. La ceremonie au fost prezenți doar cowboy-ul și polițistul din Village People.

1868: Sunt instalate primele semafoare din lume, în Londra. Sunt adoptate de multe alte state, care le fac, totuși, niște modificări, inclusiv mutate pe partea dreaptă a șoselelor.

1894: Pe strazile Bucureștiului a început să circule primul tramvai electric (purtând numarul 14), de la Cotroceni la Obor. Erau alte vremuri, în prima cursă a fost blocat de doar două BMW-uri.

1916: Primul Război Mondial: Germanii sunt opriți pe linia strategică de fortificații Focșani - Nămoloasa. În onoarea apărătorilor, pe linia fortificațiilor s-a construit, ani mai târziu, un McDonald’s.

1931: Spania devine republică.  Restabilirea monarhiei n-avea să împiedice Marocul s-o trimită acasă după loviturile de la 11 metri.

1953: Compania General Electric anunță concedierea tuturor angajaților comuniști. În România, doar aceia erau păstrați.

2012: Alianța social-liberală USL a obținut 54% din voturi la alegerile legislative din România. Și, la fel de brusc precum apăruse, în 2014 a dispărut fără nicio urmă.

2019: Agenția Mondială Antidoping impune Rusiei o interdicție de patru ani la toate evenimentele sportive internaționale majore, pentru falsificarea rezultatelor testelor de dopaj. Oricum Rusia se pregătea să își mobilizeze sportivii în cu totul alt eveniment internațional major.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.