Artistul a fost acuzat că a violat o tânără și a infectat-o cu HPV, în 2001, atunci când era în turneu cu formația.
Shannon „Shay” Ruth are 39 de ani în prezent și l-a dat în judecată pe Carter, după ce a susținut că a fost violată de el în 2001, atunci când avea doar 17 ani, după un concert pe care trupa l-a susținut în Tacoma. Ea a povestit cum a așteptat după un autograf de la Nick, iar el a invitat-o în autocarul de turneu.
În cadrul unei conferințe de presă susținută de Ruth și echipa ei legală, avocatul Mark J. Boskovich a spus că în clipa în care clienta lui și Carter au fost în autocar, el i-a dat să bea „o băutură cu gust ciudat, despre care a spus că este suc VIP.”
Apoi, susține Boskovich, artistul a dus-o pe minoră la baie, unde i-a spus să se pună în genunchi, cât timp „el și-a expus părțile intime și i-a ordonat să-i facă sex oral. Din cauza șocului și stresului, Ruth a făcut așa cum i s-a cerut, deși a plâns în tot timpul.” În cele din urmă, cântărețul ar fi dus-o pe un pat din autocar, unde a violat-o, cât timp ea plângea.
Boskovich a povestit și despre cum clienta lui a amenințat că va spune tuturor despre ceea ce s-a întâmplat, dar Carter a devenit violent și a țipat la ea, în timp ce-i spunea cum nimeni nu o va crede și ea va fi cea care va ajunge la închisoare. Avocatul a menționat cum a mai vorbit cu alte trei femei care susțin că au fost și ele agresate de Carter.
„Salut, numele meu este Shay, iar ultimii 21 de ani din viața mea au fost plin de durere, confuzie, frustrare, rușine. Mi-am făcut rău mie, iar toate astea sunt un rezultat direct al faptului că Nick Carter m-a violat. Chiar dacă sunt autistă și sufăr de paralizie cerebrală, cred că nimic nu m-a afectat mai tare decât modul în care Nick Carter mi-a vorbit și s-a comportat cu mine. Motivul pentru care am hotărât să vorbesc despre asta și să-l dau în judecată este pentru că vreau să-l opresc pe Carter să agreseze alte tinere și femei. Știu acum că nu am fost singura femeie care a trecut prin asta din cauza lui”, a spus presupusa victimă.
Nick Carter, prin intermediul avocatului său, a negat toate acuzațiile. „Această plângere despre un incident care se presupune că a avut loc în urmă cu 20 de ani, nu doar că nu merită din punct de vedere legal, dar este și complet neadevărată. Din păcate, timp de ani buni, doamna Ruth a fost manipulată în a face acuzații false despre Nick - acele acuzații s-au schimbat în mod repetat de-a lungul anilor. Nimeni nu ar trebui să fie păcălit de o cacealma de presă orchestrată de un avocat oportunist - nu există baze legale la această acuzație și suntem siguri că judecătoria își va da seama rapid de asta.”