Austin Butler spune cum nu și-a văzut familia timp de trei ani, cât timp s-a pregătit pentru rolul lui Elvis

Austin Butler s-a pregătit intens și extrem pentru rolul lui Elvis.

Într-o discuție cu Janelle Monáe pentru Variety, actorul a dezvăluit că nu și-a văzut familia timp de trei ani, cât timp s-a pregătit pentru rol. 


„Nu am reușit să-mi văd familia timp de trei ani. Am fost în New York, unde m-am pregătit alături de Baz (n.r. Baz Luhrmann, regizorul filmului), apoi am plecat în Austria și am avut și luni de zile unde nu am vorbit cu nimeni”, a zis el.

Motivul pentru care a trecut prin toate astea, este legat de faptul că era foarte prins în personaj. „Mă gândeam non-stop numai la Elvis și vorbeam cu vocea lui mereu”, a explicat Austin. 

El a practicat ceea ce se numește „method acting”, tehnică prin care un actor pur și simplu devine personajul său. Așa cum e de așteptat, metoda nu este lipsită de consecințe. „Poți pierde legătura cu cine ești tu de fapt. Și în mod cert m-am confruntat cu asta atunci când am terminat filmările la Elvis - nu mai știam cine sunt.”


Actorul de 31 de ani nu este singurul care a încercat tehnica asta de actorie controversată - Evan Peters a făcut același lucru pentru rolul criminalului în serie Jeffrey Dahmer, iar Maude Apatow din Euphoria susține că și-a scos singură un dinte pentru a obține un rol.


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.