Brooke Shields lansează un documentar despre viața ei unde povește și despre relația pe care a avut-o cu Michael Jackson

Brooke Shields este pregătită să povestească detalii intime despre viața ei.

În „Pretty Baby: Brooke Shields”, documentar care a avut premiera în cadrul Festivalului de Film de la Sundace, regizoarea Lana Wilson oferă publicului o privire reală și onestă asupra vieții uneia dintre cele mai frumoase și faimoase femei ale generației sale - de la lupta mamei actriței cu alcoolismul, la mărturia ei despre un viol sau scenele nud controversate pe care le-a jucat când era doar un copil.

Mai mult, Shields vorbește și despre relația pe care a avut-o cu Michael Jackson; actrița mărturisește că ei doi n-au ieșit niciodată la întâlniri romantice și nici nu au făcut sex.

Ea l-a întâlnit pe artist când avea doar 13 ani, iar cei doi au devenit prieteni și ceea ce i-a determinat să rămână conectați de-a lungul anilor a fost faptul, așa cum precizează actrița, că amândoi erau „copilăroși.” În ciuda imaginii publice de sex simbol, Brooke spune că și-a conștientizat sexualitatea mult mai târziu în viață.

„Am avut o legătură. Amândoi am fost nevoiți să devenim adulți de foarte devreme, dar când eram împreună eram pur și simplu doi copii care se distrau”, a spus vedeta la înmormântarea lui.

Relația dintre ei s-a încheiat în 1993, atunci când MJ i-a spus lui Oprah că el și actrița aveau o relație. Brooke a povestit cum l-a sunat confuză, mai ales că ea avea atunci o relație cu Dean Cain; dupa asta, legătura dintre ei s-a rupt.


În 2001, Jackson a numit-o pe Shields „una dintre iubirile vieții mele”: „Cred că m-a iubit la fel de mult cum am iubit-o și eu pe ea, știi? Am ieșit mult împreună, iar fotografiile ei erau peste tot în casa mea.”

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.