Într-un interviu acordat recent celor de la The Los Angeles Times, vedeta a povestit despre cum a devenit dependentă de alcool, după divorțul ei din 2016 de Will Kopelman. În material apare și vocea bunei sale prietene, Cameron Diaz.
Cele două actrițe sunt prietene de zeci de ani, iar Diaz precizează cum mereu a avut încredere în Barrymore: „Știam că dacă rămânem alături de ea și-i oferim suportul de care are nevoie, își va găsi drumul. Am completă încredere în ea. Nimeni nu poate înțelege cât de greu i-a fost în copilărie, ca în cele din urmă să găsească forța de a se salva.”
Pe de altă parte, Drew a mărturisit că ajunsese într-un punct atât de nasol, încât și terapeutul ei a renunțat la ea: „Mi-a spus cum nu mai poate face asta. Era vorba despre abuzul meu de alcool. I-am spus - înțeleg și nu te-am respectat niciodată mai mult ca acum. Observi că nu devin mai bine și sper ca într-o zi să-ți recâștig încrederea.”
Chiar dacă a trecut printr-o intervenție din partea prietenilor, momentul în care a început să se pună pe picioare a venit după ce a primit propunerea de a avea propriul ei show, „The Drew Barrymore Show”, în 2019.
„Cred că oportunitatea unui astfel de show a schimbat ceva în mine. Mi-am spus că nu pot face asta, dacă nu sunt într-un loc bun”, a zis actrița.
Astfel, la doi ani după ce terapeutul ei a renunțat la ea, Drew l-a contactat din nou, iar el a hotărât să lucreze din nou împreună.
Vedeta a subliniat cum de data asta a fost pregătită de schimbare și cum a realizat că trebuie să aibă încredere în ea, așa cum are în oamenii din jurul ei. „Ești fascinată de toți oamenii din jurul tău, dar te comporți cu tine într-un mod oribil. Când vei fi suficientă pentru tine”, sunt întrebările pe care și le-a pus.
În prezent, actrița a depășit perioada neagră prin care a trecut, deși nu a renunțat complet la alcool. Ea este și mama a două fetițe, Olive, 10 ani, și Frankie, 8 ani. „Am descoperit că sunt extrem de fericită alături de fetele mele. Am crezut că voi merge mereu în cerc, toată viața mea, dar acum sper că va fi totuși și ceva diferit, până luminile se vor stinge de tot.”