Bosch, un nou serial polițist, din 27 martie, la AXN

Serialul polițist Bosch, inspirat din romanele celebrului scriitor Michael Connelly, poate fi urmărit din 27 martie, în fiecare luni seara, de la ora 22.00, cu episoade duble, pe AXN

Producția crime urmărește activitatea implacabilului detectiv Harry Bosch din cadrul Departamentului de Poliție din Los Angeles. Un om al legii necruțător, Bosch nu se va opri de la nimic pentru a face dreptate victimelor – nici măcar amenințările la adresa lui și a celor pe care îi iubește nu îl vor face să renunțe. Dar, în spatele acestei dorințe de a fi mereu în mișcare, se află un bărbat bântuit de propriul său trecut și care se luptă să fie loial propriului său cod etic -„Toată lumea contează sau nimeni nu contează”. Totodată, Bosch nu suportă birocrația sau jocurile politice.

El tinde să treacă prin obstacole mai degrabă decât să le ocolească, știind cine este, unde se află în această lume și ce trebuie să facă.  


Serialul Bosch are șapte sezoane, care vor fi difuzate consecutiv pe AXN. Acțiunea primului sezon se concentrează pe intriga a trei romane – City of Bones, The Concrete Blonde și Echo Park și modul în care Bosch va aborda rezolvarea fiecărui caz. 

Acțiunea din romanul City of Bones setează cadrul pentru o investigație complexă, atunci când Bosch descoperă că un os, găsit de un câine pe Hollywood Hills, este un fragment din scheletul unui copil dispărut cu ani în urmă și astfel pornește pe urmele criminalului. Pe parcursul anchetei, se confruntă cu politica departamentului, intruziunea media, un medic legist mai preocupat de aparițiile TV decât de victimele cărora le face autopsia, un tânăr polițist dispus să facă orice pentru a deveni un erou și o familie distrusă de violență. 


Povestea din Echo Park îl va aduce în prim plan pe Raynard Waits, un criminal în serie, care ajunge să își mărturisească faptele pentru a scăpa de pedeapsa cu moartea. În drum spre identificarea locului unde și-a îngropat victimele, evadează și continuă să terorizeze orașul. Bosch pornește într-o cursă contra cronometru pentru a-l captura din nou, apelând la ajutorul fostei sale soții, fost agent FBI.  

Un fir narativ care va fi prezent pe parcursul episoadelor este și cel al procesului unde Bosch este acuzat că a ucis un presupus criminal în serie. Astfel, telespectatorii vor putea explora trecutul personajului principal, motivațiile sale, momentele din copilărie care vor explica comportamentul necruțător și care vor fi folosite împotriva sa de către avocatul acuzării. 

Titus Welliver ( Argo, The Good Wife, Sons of Anarchy) îl interpretează pe Harry Bosch, din distribuție mai fac parte Jamie Hector ( CSI: Miami,), Scott Wilson ( The Walking Dead), Mimi Rogers ( The X Files), Annie Wesching (24) și Jason Gedrick (Dexter).  


Serialul este produs de Fabrik Entertainment ( Burn Notice, The Killing) și  Red Arrow International, cu Michael Connelly, Eric Overmeyer ( The Wire, Treme) și Henrik Bastin producători executivi. Serialul este regizat de Jim McKay ( The Good Wife, Law & Order). 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.