Pelicula are o distribuție de top, cu nume celebre precum Matt Damon și Damian Young, iar în discursul său de introducere, actorul a dezvăluit cerința pe care Michael Jordan a avut-o înainte de a începe proiectul.
Așa cum informează cei de la Variety, Affleck a cerut aprobarea fostului baschetbalist înainte să dea startul producției. „Am avut șansa să stau alături de Michael Jordan, deoarece n-aș fi făcut acest film fără să-l întreb și pe el ce părere are. Ce contează pentru tine? În mod interesant, a avut câteva lucruri pe listă”, a spus Ben.
MJ și-a dorit anumite părți ale poveștii care să fie incluse în film.
„Una a fost ca Howard White (n.r. vicepreședintele Jordan pentru Nike) să facă parte din film”, a spus el. Odată ce a auzit asta, Affleck a realizat că acum avea oportunitatea să-l ia în film pe Chris Tucker, un actor cu care și-a dorit să colaboreze de multă vreme.
Odată ce au ajuns la partea de scenariu, Ben a vorbit din nou cu MJ: „Michael Jordan, pentru cei care nu știu, este unul dintre cei mai intimidanți și impresionanți bărbați pe care ai putea să-i vezi în viața asta. Mi-a povestit de tatăl lui, iar apoi despre mama lui. A fost pentru prima oară când am văzut pe fața lui uimite, iubire, recunoștință și inocență. L-am întrebat cine și-ar dori să o joace pe mama lui, iar el a răspuns rapid - trebuie să fie Viola Davis.”
În cele din urmă, Ben a reușit să o aducă în proiect pe Davis, dar nu a ezitat să precizeze: „Cerința asta a fost ca și cum ai fi zis - pot să joc baschet pe terenul tău? Da, dacă-l aduci pe MJ! Viola Davis este cea mai bună actriță pe care am văzut-o vreodată. Dar să fiu sincer, mereu am simțit că dacă voi ajunge regizor într-o bună zi, și aș avea-o pe Viola Davis într-un film, ar fi fantastic. Ar înseamna totul pentru mine. Și asta înseamnă.”