DesKiss Dimineața, 22 martie - Ploaie, comori, bursuci și multe concursuri

De luni până vineri, între 7:00 și 10:00, la „DesKiss Dimineața”, Cătălin Oprișan, Ciprian Dinu și Corina Băcanu spun lucrurilor pe glume!

 Matinalul a început în această dimineață cu promisiunea că în fiecare oră va fi dat câte un premiu. Apoi, având în vedere că în București a fost o dimineață ploioasă (de altfel, o întreagă zi ploioasă) Ciprian Dinu a cerut ascultătorilor să transmită cum e vremea prin orașele lor.  Așa am aflat că  în Arad erau 2 grade, la Vama Suceava ploua, în Italia erau 9 grade, etc. 

Muzică pentru urechile meseriașilor 

Primul concurs al emisiunii i-a provocat pe ascultători să recunoască o sculă după sunetul pe care-l scoate. Iar premiul pus la bătaie de MatHaus a fost un aparat de spălat cu presiune.  Cele mai multe mesaje au zis bormașină, aspirator smart, o freză etc. Însă Cristian a reușit să recunoască că era vorba chiar de ... un aparat de spălat cu presiune.   

Kisstory 

Andreea Berghea a adus, ca în fiecare miercuri dimineața, rubrica de Kisstory. Ea a povestit că pe 20 martie 1993 în clasamentul britanic aveam primul no 1 al lui Shaggy - „Oh, Carolina”.  În 2002, tot pe 20 martie, DailyMail informa că Robbie Williams a devenit preot. Artistul și-a primit atestatul pe internet și și-a exercitat funcția căsătorind doi prieteni. Pe 21 martie, 2004, Ozzy Osbourne era numit ambasadorul favorit al britanicilor pentru a-i întâmpina pe extratereștri pe planeta Pământ. În 1996, pe data de 23 martie, Celine Dion cucerea topul american de single-uri cu hitul „Because You Love Me”, piesă din coloana sonoră a filmului „Up Close and Personal” , cu Robert Redford și Michelle Pfieffer. Pe 24 martie avem o premieră, în 1945 Billboard publica primul clasament de albume no. 1. De fapt, primul no.1 al acestui clasament i-a aparținut lui Nat King Cole, „ A Collection of Favourites”. Pe 22 martie, 2009, Lady Gaga începea o staționare de 3 săptămâni pe primul loc în UK Singles Chart, cu „Poker Face”.   

Melodia care trezește nostalgia

Corin Băcanu a ales o melodie de când se trezea ea dimineața și nu o durea nimic: „Ti amo” - Umberto Tozzi

 

Cipiran Dinu a ales o piesă care să mai înveselească dimineața: B.G. The Prince of Rap - „The Colour of My Dreams” 


Cătălin Oprișan, supărat că în tot Bucureștiul e întuneric atunci când vine el la muncă, a ales Michael Jackson - „They Don't Care About Us”.


Corina și Oprișan și-au suflat unul în ceafa celuilalt, dar într-un final tot Oprișan a câștigat votul publicului. 

A urmat anunțarea unui concurs sponsorizat de Pedigree pentru posesorii de cățeluși, în care ascultătorii au fost încurajați să trimită poze cu patrupezii zâmbind. Cel mai haios rânjet a fost recompensat de Pedigree cu hrană delicioasă și DentaStix în valoare de 600 de lei. Cei trei kissomani au decis greu unde se va duce premiul, la Bingo.

Dinu a anunțat că astăzi este și Ziua Mondială a Apei, acesta ar fi fost și motivul pentru care, poate, afară a tot plouat. 

Românie, Românie

Pentru starul rubricii, Oprișan ne-a dus până în județul Neamț, la domnul Chiriac, care este detectorist, adică o persoană care urmărește să detecteze monede vechi. Și domnul Chiriac a avut „bulan” în doar două zile a găsit două tezaure romane. Unul format din 209 monede și al doilea de 408. Ambele în apropiere, pe dealul Balaurul, în apropiere de municipiul Neamț. Șapte zile mai târziu a găsit o altă comoară. Dar nu asta e știrea, ci ajutorul lui: bursucii. În locul acela este o vizuină de bursuci, iar animalele scoseseră la suprafață câteva monede care i-au atras atenția detectoristului. 

Pentru cei amuzați de această știre, recomandăm și filmul lui Corneliu Porumboiu, „Comoara”, cu o poveste tot cu detectoriști și comori. 


Următorul concurs a fost Naționala Kiss FM! Premiile la acest concurs au constat în bilete VIP la meciul 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗮 - 𝗕𝗲𝗹𝗮𝗿𝘂𝘀 din 𝟮𝟴 𝗺𝗮𝗿𝘁𝗶𝗲 de pe 𝗔𝗿𝗲𝗻𝗮 𝗡𝗮𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹ă! Kiss FM e și partener oficial al Federației Române de Fotbal Under 21.  

Corina a pus întrebarea: „Dacă tu ești în echipa care atacă, când e out de poartă?” Toți cei 3 care au sunat și participat la concurs au răspuns corect, așa că biletele VIP au fost date, iar Oprișan și-a făcut astfel echipa de 11 cu care să meargă la meci. 

Dintr-un concurs într-un alt concurs, pentru că în jurul orei 8:30 a intrat și „Ai cuvântul!”, unde a participat Alina din Bănești, Prahova. Ea a trebuit să dea răspunsuri care încep cu litera „A”. Ea a răspuns corect la toate întrebările și a luat toți cei 100 de euro. 

Kissopedia 

De această dată, Oprișan a ales să vorbească despre prima poză făcută cu telefonul mobil, care datează din 1997. Nu dăm spoilere, te lăsăm să asculți cu urechile tale. 

DesKiss Dimineața 22 martie 2023

DesKiss Dimineața, 01:16:51

DesKiss Dimineața - 26 noiembrie 2024

DesKiss Dimineața, 01:09:04

DesKiss Dimineața - 25 noiembrie 2024

DesKiss Dimineața, 01:02:07

DesKiss Dimineața - 22 noiembrie 2024

DesKiss Dimineața, 01:06:47

N’aduce anu’... ce aduce Băcanu!

Corina a ales să vorbească astăzi despre femeile care au inspirat-o și ridicat-o, pentru că luna martie nu mai are multe zile. 

„Eu am crescut cu o mamă care a fost absentă fără voia ei și a trebuit să-mi găsesc singură modele feminine în viață. Partea bună a vieții este că mi-am găsit surori pe care mi le-am ales. În tinerețe aveam zeci de prietene, acum a rămas cu maxim șapte. Ziua uneia dintre ele a fost ieri, „La mulți ani, Diana!” Profit de faptul că am un microfon și sunt 2,7 milioane de oameni care ne ascultă și o să vă vorbesc despre ce am învățat eu de la altă prietenă a cărei zi este astăzi. De la prietena Diana am învățat că oricând poți să faci ce vrei cu viața ta. Noi lucram în publicitate și ea a lăsat tot și s-a făcut psihoterapeut. Cea de-a doua prietenă este un fel de muză pentru mine și de la ea am învățat așa: că eu sunt mereu eu și trebuie să am mereu în cap cine sunt și să nu uit niciodată asta; să privesc mereu oamenii în ochi; să nu mă mai agit cu toți trolli, amicii falși și haterii de pe net; să stau mereu cu ochii pe minge; să fiu hotărâtă, atentă și fără frică; că speranța e importantă, că indiferent ce va fi va fi bine, că nu există le poți avea pe toate și că poți ajunge să ai totul doar mergând încet, parcurgând etape; să nu-mi fac griji, că sunt foarte bună în ce fac; dacă ai trișat să ai succes nu te vei bucura niciodată de el, așa că e mai bine să nu ai succes și să-l aștepți; să nu mai scriu sau să vorbesc niciodată la cald și să iau decizii de frică, să iau decizii doar cu speranța în suflet; că foamea de a reuși este bună, că dacă nu mai ai foamea asta nu mai ai inspirație și așa că și eșecul e bun; dacă am în jurul meu oameni care mă vor jos, să-i las jos și să mă ridic, să mă îndepărtez de orice e toxic; să le ofer altor femei aceleași șanse ca cele care m-au ajutat pe mine să reușesc în viață; și că viața noastră nu trebuie să fie impresionantă pe net, ci cu adevărat inspirată din viața reală. La mulți ani, Jamila!”        

 Apoi, kissomanii i-au dat legătura colegului Marian Maican, care se afla la Rânca, în așteptarea startului competiției International Mountain Rescue Race România, cel mai mare concurs profesional al salvatorilor montani din Europa. El a povestit un pic despre acest eveniment deosebit, la care participa echipe din toată Europa. 


Apoi, a urmat încă un concurs, de această dată sponsorizat de Samsung: Share the Epic la Kiss FM... cu Samsung Galaxy S23.

Ascultătorii pot câștiga noul Galaxy S23 dacă trimit pe Whatsapp-ul Kiss FM înregistrări în care povestesc un moment wow pe care au ratat să-l prindă pe cameră. Câștigătorul va fi anunțat vineri, prin tragere la sorți. 

De asemenea, ascultătorii care se înscriu la concurs au ocazia să câștige zilnic una din cele 5 perechi de căști Galaxy Buds Pro2.   

Astăzi, câștigătorul acestei perechi de căști a fost Ciprian din Timișoara, care a povestit momentul epic ratat într-o înregistrare pe Whatsapp-ul Kiss FM. El a spus cum la pescuit, captura pe care a vrut să o pozeze i-a dat o coadă peste telefon și a rămas și fără telefon și fără pește și fără poză făcută la captură. 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.