Miley Cyrus, 8 săptămâni în Billboard Hot 100 cu „Flowers” - le-a mulțumit fanilor cu un nou clip filmat în curtea ei

Pentru încă o săptămână, Miley Cyrus ocupă locul 1 în topul Billboard Hot 100 , cu piesa „Flowers”.

La începutul săptămânii, artista a sărbătorit această performanță cu o postare pe Instagram, dar și cu un nou clip dedicat fanilor, din seria „backyard sessions”. 


„Flowers e pe locul 1 pentru a 8-a săptămână. Vă mulțumesc pentru sprijinul neîntrerupt arătat pentru această piesă importantă. Vă iubesc profund pe toți”, a scris ea, însoțind mesajul cu două fotografii cu ea însăși într-o rochie ombré alb-negru. În a doua, ea apare alături de creatoarea de modă Donatella Versace, care a și scris în comentarii: „Te iubesc Miley!!! Felicitări pentru săptămâna a 8-a de #1.” 

Următoarea piesă aleasă pentru seria ei „Endless Summer Vacation Backyard Sessions”, a fost „Jaded”, interpretată live în curtea din spatele vilei în care locuiește. 

„Jaded” se află în prezent pe locul 56 în același top în care „Flowers” e lider, dar e posibil ca după acest nou clip piesa ei să urce spre pozițiile din top 10.

Între timp, albumul „Endless Summer Vacation” a debutat pe locul 3 în Billboard 200, marcând al 14-lea album din cariera lui Miley Cyrus în top 10. 


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.