DesKiss Dimineața, 31 martie - Kissomanii intră la regim, invazia castorilor și depresia

De luni până vineri, între 7:00 și 10:00, la „DesKiss Dimineața”, Cătălin Oprișan, Ciprian Dinu și Corina Băcanu spun lucrurilor pe glume!

După „Bună dimineața!” de la toată lumea și observat că astăzi temperatura în studio e mai bună, Ciprian Dinu a amintit că e și Ziua Backup-ului, al planului B, al punerii în siguranță a datelor și informațiilor importante.

De altfel, astăzi e și ziua de naștere a cântăreței Eva Kiss, așa că s-a ascultat: 


Dinu a observat că fix mâine, 1 aprilie, dar și sâmbătă, e Ziua Distracției la Locul de Muncă

Oprișan a amintit și că astăzi a fost inaugurat Turnul Eiffel, în 1889, iar cu această ocazie a mai povestit și de relația lui Gustave Eiffel cu țara noastră.

Cu adevărat istoric a fost anunțul făcut de Oprișan că de luni se intră la regim la matinal, așa că ultimul mic dejun copios a fost... copios. Corina a povestit mai târziu în emisiune și de ce au luat această decizie. 

Melodia care trezește nostalgia

Corina a ales Milli Vanilli - Girl You Know It's True: 


Oprișan a ales o piesă clasică pentru anii 90, Mc Hammer - Pray: 


Dinu a ales o piesă mai alternativă, dar tot retro: 


Ascultătorii au decis că piesa Corinei este cea care trezește nostalgia în această dimineață. 

Apoi s-a vorbit despre fenomenul „phone zombies”, despre cât de mult timp petrecem cu ochii în telefon sau cât de disperați suntem să adunăm likeuri pe social media. 

Dinu i-a îndemnat pe ascultători să le trimită mesaje în care să povestească cât timp petrec pe telefon.   

Un alt subiect abordat în emisiune a fost invazia castorilor din județul Covasna. Aici au fost aduși castori din Germania, pentru repopulare și se pare că au făcut o treabă mai bună decât a fost preconizat, s-au înmulțit foarte mult și au ajuns să creeze probleme. De exemplu, un pom ros de aceste mamifere a căzut peste o casă și a distrus acoperișul.

Ei au fost aduși aici în urmă cu 20 de ani, după erau dispăruți din 1870. 

Ai cuvântul!

Astăzi în direct la „Ai cuvântul!” a intrat George din Tulcea. El a trebuit să dea răspunsuri care încep cu litera „F”. N-a ratat nicio întrebare, deci a luat suta de euro acasă.

Kissopedia 

Oprișan a ales să vorbească astăzi despre Nichita Stănescu, despre viața opera, dar și problemele sale cu băutura.  

 „Se spune că Elena Ceaușescu, care n-a făcut doar lucruri rele, l-a obligat la dezalcoolizare. Se spune că într-o zi a primit vestea aceasta domnul Eugeniu Proca, care era Ministrul Sănătății din acea vreme, s-a afișat în fața ușii lui Nichita Stănescu, a bătut la ușă și i-a spus așa: stimate domn, pleci la tratament chiar în clipa asta cu mine”, a povestit Oprișan. 

Se spune că toată treaba asta i-ar fi prelungit viața cu vreo 6 ani.  

N’aduce anu’... ce aduce Băcanu!

Corina a vrut în această dimineață să tragă un semnal de alarmă asupra depresiei: 

„Vorbim încetișor, ca să nu ne speriem, dar vorbim. Toată lumea vorbește despre cazul Anei Morodan, influencerița prinsă la volan un pic băută și sub influența unor substanțe. Însă, foarte puțin lume vorbește despre motivul care a făcut-o pe Ana să ajungă unde a ajuns. Nu vreau să-mi dau eu cu părerea despre ce a făcut ea, pentru că nu sunt judecătoare, eu aș vrea să vorbesc despre depresie. Ea a invocat-o ca fiind cauza pentru aceste întâmplări. Eu m-am confruntat cu depresia, copil fiind. Țin minte că prima dată când am observat că e ceva în neregulă cu mine a fost vârst de 10-11 ani. Apoi am suferit de depresie postnatală, care a fost o depresie funcțională, dar a fost o depresie”, a început Corina să povestească despre acest subiect delicat. 

Ascultă întreaga ei intervenție în înregistrarea de mai jos: 

DesKiss Dimineata 31 martie 2023

DesKiss Dimineața, 01:17:59

DesKiss Dimineața - 26 noiembrie 2024

DesKiss Dimineața, 01:09:04

DesKiss Dimineața - 25 noiembrie 2024

DesKiss Dimineața, 01:02:07

DesKiss Dimineața - 22 noiembrie 2024

DesKiss Dimineața, 01:06:47

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.