Erika Isac iese în față cu „Tap Tap”

Flexibilitatea lirică a Erikăi, versurile pline de încredere și putere feminină o să te facă să dai din cap și să apeși butonul de replay all over again.

Erika pășește cu atitudine cu noua sa piesă, „Tap Tap”, piesă extrasă din momentul său de la Urbanist Sessions.

„Tap Tap” a fost scrisă de Erika Isac, Cezar Gună și Adi Istrate, iar de producție s-a ocupat REALM. 

,,Femeia face casa…cu piesa asta vreau să strig big up pentru toate fetele din industria muzicală și mai ales din zona urbană. E vremea să ieșim și noi în față și să arătăm că putem.” ne spune Erika  Isac. 


Erika Isac este una dintre cele mai fresh apariții din industria muzicală din România. Finalistă a primului sezon One True Singer, Erika a lansat alături de ADI single-ul „Regreți”, piesă susținută de cele mai importante radiouri din România. Cu o experiență de peste șapte ani în industria muzicală, Erika a participat de-a lungul timpului la mai multe talent show-uri și e pregătită să demonstreze că merită să fie pe cele mai mari scene ale lumii. Erika își construiește și o bază de fani, colaborări precum ,,4 dimineața”, cu Marko Glass, sau ,,Sugar”, cu Theo Rose, fiind bine primite, mai ales în mediul online. De asemenea, Erika a lansat alături de ADI și un material mai complex,  EP-ul “11”, care a fost foarte bine primit pe platformele de socializare. Recent, Erika a lansat alături de Berechet piesa “Ferrari”, piesă extrasă de pe soundtrack-ul filmului de succes ,,Haita de acțiune”. 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.