Dan Bălan a lansat un videoclip filmat în Kiev, „Love Maria”

Alter ego-ul lui Dan Bălan se întoarce după 16 ani.

Este vorba de personajul Crazy Loop care revine cu single-ul „Love Maria", însoțit de un videoclip regizat de către Dan Bălan și filmat la Kiev înainte de război. 

Crazy Loop readuce la viață anii '80 unde își aduce aminte de prima sa dragoste, Maria. Peste 2500 de copii din școlile Kievului au adus un vibe epic clipului, ale căror filmări au durat nouă zile, iar post producția trei luni.

„Acest videoclip a fost filmat în Kievul pașnic, înainte de război. Astăzi, când este lansat, ne rugăm pentru copiii afectați de această tragedie", spune Dan.


În ultimii ani, artistul era foarte activ în Ucraina prin prisma mai multor proiecte la care lucra, printre care și „Vocea Ucrainei". Ideea lui Dan de a-l readuce la viață pe Crazy Loop a venit după ce platforma TikTok devenise deja populară; atunci artistul și-a adus aminte cât de mult iubește să danseze.


În 2007, Crazy Loop a lansat piesa de succes „Mm-ma-ma", care a devenit virală în mediul online. Zeci de mii de clipuri au aparut în toată lumea cu imitatori ce îmbrăcau elementele vestimentare caracteristice lui Crazy Loop.

Reamintim că Dan Bălan este, de asemenea, fondatorul trupei O-Zone, pentru care a scris multe piese remarcabile, printre care și hitul internațional „Dragostea Din Tei”, care a ajuns în fruntea topurilor în 32 de țări și a vândut peste 12 milioane de exemplare în întreaga lume.


De-a lungul timpului, artistul a avut multiple succese în calitate de autor și solist și a lansat hituri internaționale precum „Chica Bomb”, „Freedom”, „Lendo Calendo”, „Hold on Love”, „Allegro Ventigo”, „Numa numa 2”, fiind premiat de mai multe ori. Dan este unicul moldovean care a fost nominalizat la premiile Grammy.


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.