Cursa caritabilă - Race for the Cure a Fundației Renașterea adună zeci de vedete și susținători în ROZ pentru combaterea cancerelor feminine în România

Fundația Renașterea organizează pe 11 iunie traditionala cursă caritabilă Race for the Cure Romania, Cursa de alergare / plimbare 5 km sau de 1 km cu punct de Start/Sosire la Stadionul Național Arcul de Triumf din București.

La conferința de presă organizată pe 30 mai, în vederea prezentării ediției din acest an a Race for the Cure România, au luat cuvântul: Președintele Fundației Renașterea – Mihaela Geoană și Ambasadorul acesteia - Andreea Esca, Dna Dr Diana Loreta Păun – Consilier Prezidențial, Dl. Dr. Dragoș Median – Medic oncolog, Spitalul Filantropia, Dna Dana Deac – jurnalist, Ambasador Asociația de Sprijin a Pacientului Oncologic și învingătoare în lupta cu cancerul.

Pentru prima data, conferința de presă dedicată Race for the Cure a fost succedată de un alt eveniment important, de awareness, cu vedete si influenceri - Pink Nic.

Sonia Argint, Anamaria Brânză, Horia Brenciu, Andreea Cigolea, Mihai Covaliu, Amalia Enache, Diana Enciu, Larisa Iordache, Ana Iorga, Sabina Iosub, Maria Linda, Lora, Adelina Pestrițu, Lavinia Petrea, Andreea Raicu, Dana Rogoz, Alessandra Stoicescu, Madalina Tanasa, Iuliana Tudor sunt doar cateva dintre personalitățile care s-au alaturat cauzei si au participat la Pink-Nic.

Evenimentul organizat de Fundatia Renasterea a avut scopul a pune la punct ultimele detalii inainte de cursa Race for the Cure, și de a implica persoane influente în promovarea mesajelor de prevenție și depistare precoce a cancerului, dar și in strangerea de donatii pentru ca femeile din Romania sa poata avea acces la prevenție, investigatii si tratamente personalizate pentru combaterea cancerului de san si de col uterin.


În cadrul activităților surpiză, invitații la conferința de presă și la Pink Nic au putut realiza brățări la atelierul Splend'or, au jucat sportul minții, alături de maestre în șah la cornerul Fundației Superbet și au contribuit la lucrarea artistului Paul Budan – HOPE - Cocorii pentru vindecare. 

Inspirat din faptul că peste 1.000 de tinere femei si-au pierdut anul trecut viata in Romania din cauza cancerului de sân triplu negativ, iar alte peste 2400 au aflat că suferă de acest tip de cancer, artistul împreună cu invitatii Fundației, vor contribui la realizarea unei instalatii artistice alcătuită din 1.000 de cocori origami care simbolizeaza implinirea unei dorinte, speranta si vindecarea.

Participanții la atelier vor putea transmite o încurajare pentru 100 de paciente aflate în tratament, în acest moment, realizând un cocor origami roz, personalizat cu mesajul fiecaruia.

Deși statistica este una sumbră, constientizarea, preventia, depistarea precoce și accesul la tratamente adecvate, toate acestea sunt căi de îmbunătățire a ratei de supraviețuire în cancerul de sân – mesajul cheie și al cursei Race for the Cure România.

Ediția din acest an, pe langa prezența la cursa fizica din București, oferă posibilitatea locuitorilor din alte orașe din țară sau din diaspora să susțină și să doneze pentru femeile din România pentru prevenția și combaterea cancerului de sân și de col uterin, prin intermediul platformei europene www.raceforthecure.eu/ro

Înscrierile și donațiile pentru România se pot face și pe siteul www.fundatiarenasterea.ro Participanții la cursa din 11 iunie, de la Stadionul Național Arcul de Triumf se vor bucura, alături de familie, colegi si prieteni de o mulțime de surprize:

  • Program de încălzire pe muzică
  • Jocuri educative și activități distractive pentru copii
  • Photo fun booth
  • Trofee și diplome pentru cea mai numeroasă, gălăgioasă, amuzant costumată, originală sau inimoasă echipă,
  • Învingătoarele în lupta cu cancerul, Doamnele in Roz, vor participa la Tombola Roz

Fiecare participant va fi înscris la Tombola Renașterea (cu premii atractive și surprize, pentru toate categoriile de vârstă). 

Premiile la cele două tombole sunt: bijuterii oferite de Kultho forever Diamonds, un weekend pentru două persoane la Poiana Brașov oferit de Ana Hotels, un weekend pentru doua persoane la Eforie Nord oferit de Ana Hotels Europa, vouchere valorice oferite de Hervis, vouchere Fred Astaire Dance Studio Bucuresti.

Anul acesta, cursa nu va mai fi una competitivă! Vom sărbători sănătatea, îmbinând sportul distracția și emoția, printr-o plimbare sau alergare roz, precum o fac alte 32 de țări din Europa.

Traseul cursei de alergare / plimbare de 5 k din București este următorul :

Start – esplanada Stadionului Național Arcul de Triumf - Str Alexandru Constantinescu, Arcul de Triumf, Șos. Kiseleff, pana in Piața Victoriei, cu retur pe Șos. Kiseleff, pana la Arcul de Triumf, continuând pe str Alexandru Constantinescu, până la Poarta Roz. Traseul Pink walk de 1 km este : Start – esplanada Stadionului Arcul de Triumf Str Alexandru Constantinescu, Arcul de Triumf si retur pe același traseu, dar cu sensurile delimitate de garduri si banda de semnalizare, până la Poarta Roz. 

Delimitarea sensurilor de alegare se va face prin garduri si banda de delimitare.

Taxa de înscriere la Race for the Cure România este de 60 lei pentru adulți și 30 lei pentru copiii sub 18 ani. Fiecare participant primește un kit (tricou și număr de participare), apă (1 punct de hidratare pe traseu si la Sosire), o înscriere la Tombola Renașterea și o medalie la terminarea cursei.

Kitul de participare poate fi ridicat de la sediul Fundației Renașterea (strada Virgil Pleșoianu nr. 87, sector 1, București), în perioada 31 mai - 10 iunie, în intervalul orar 10-18. Se poate opta și pentru primirea kit-ului prin curier, odată cu înscrierea electronică (costul transportului se achită la firma de curierat și este platit de destinatar).

Race for the Cure este cea mai mare cursa internațională destinată promovării sănătății și luptei împotriva cancerului de sân, cel mai mare și de succes eveniment de informare și de strângere de fonduri pentru sănătatea femeii. Aflat la a noua ediție in țara noastră, Race for the Cure aliniază România la linia de start a Europei in cursa pentru prevenirea si combaterea cancerului la femei.

La ediția din 2022 a cursei Race for the Cure România, s-au înscris 2.730 de participanți și tot atâtea teste medicale gratuite au fost oferite femeilor vulnerabile, la Centrul Medical de Excelenta Renașterea din București și prin intermediul Unității Medicale Mobile Renașterea.

La fiecare dintre edițiile anterioare a fost foarte apreciată la competiția între echipe pentru cea mai numeroasă, gălăgioasă, amuzant costumată, originală sau inimoasă echipă. 

Pentru înscrierea unei echipe direct la sediul Fundației, se poate trimite un mesaj de solicitare pe adresa de email : raceforthecureromania@gmail.com / contact@fundatiarenasterea.ro

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.