A făcut peste 100 de roluri la „Național”, a jucat în filme istorice de răsunet, i-a dublat vocea lui Amza Pellea. A scris poezii și a fost căsătorit cu o mare doamnă a culturii noastre, Catinca Ralea, de dorul căreia s-a și stins. Vorbim și amintim puțin despre el. Foarte puțin...
1983 i-a cerut la el pe ambii Mihai Viteazul din filmografia nostră. Prima a plecat vocea, Emanoil Petruț. În august. 51 de ani. Lui Amza Pellea, imaginea, îi apăruse un polip pe corzile vocale. Nu putea striga „Asta-i pohta ce-am pohtit, Moldova, Ardealul și Țara Românească!” cu un glas de adolescentin cu trup în schimbare. Când s-a stins, în acel ’83 blestemat, Amza avea 52...
Dacă îl întrebai despre debut, Emanoil Petruț glumea, de fiecare dată, cu același text.
„La noi în biserică, la Mărășești, fusesem pus să spun Tatăl Nostru. Toate babele plângeau, am fost convins că nu jelesc de ale lor, ci pentru felul în care au am recitat ce aveam de recitat”.
Acolo se născuse, în Mărășești. Familie de mici funcționari. E alintat „Mimi”. Iubește, de mic, teatrul, așa că viețuiește, ca amator, pe lângă actorii din Focșani.
La 12 ani, intră într-o trupă coordonată de un judecător local, care avea această pasiune. Urcă pe scena Teatrului „Pastia”, unde, înainte de majorat, face roluri de excepție. Imensul George Vraca ajunge prin părțile locului, îl vede. Îl apucă de după umeri: „Măi, băiatule, să te faci actor, auzi, actor să te faci!”.
Primăria îl simte miez. Se adună un fel de chetă și, pe cheltuiala orașului, ajunge, în 1948, la Facultatea de Teatru din Iași. De aici face pasul cel mare, trecând la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Debutează, în urbea lui Bucur, pe scena Studioului Actorului de Film „Constantin Nottara”.
Pentru „Nepoții gornistului” primește Premiul de Stat. Debutează în film în 1953, în „Cum e Sfatul e și Statul”, propagandă pentru alegerile de deputați în Sfaturile Populare, dar primul „rol” ce se contabilizează este cel din „Brigada lui Ionuț”, unde e miner stahanovist, șef de brigadă, alături de Jules Cazaban ori de George Calboreanu.
„Avea ochii de culoarea lacurilor glaciare de munte” (Mihai Berechet)
Din 1957, e angajat la Teatrul Național „I.L. Caragiale”, unde, imediat, începe să joace-n „Apus de soare”. În 1962, e personajul principal al capodoperei „Tudor”, în regia lui Lucian Bratu, primul film istoric pe ecran lat.
Doamne, ce distribuție! Cu George Vraca, cel care-l „descoperise”, cu Sandu Giugaru, cu Fory Etterle, cu Olga Tudorache, Ion Dischiseanu ori Amza Pellea.
„Tudor a însemnat pentru mine o cotitură profesională, este pentru prima dată când întruchipez un personaj istoric, un personaj de dimensiunea personalității lui Tudor. Dacă vrei să-ți reușească un personaj sau dacă vrei să te apropii într-adevăr cât mai mult de el, trebuie să îndrăznești să te gândești la el. Aș vrea ca oamenii din jur să se gândească din când în când și la cei care fac această profesiune”, spunea Petruț într-un interviu acordat Televiziunii Române în anul apariției filmului.
În 1960, se căsătorește cu fata celebrului estetician și filozof Mihai Ralea, Catinca. „Era fragilă, dar extrem de tare sufletește. Respira greu, dar era formidabil de vitală. Făcea parte din acea extrem de selectă categorie de oameni care, vorba lui Camil Petrescu, văzuseră idei. O traducătoare de geniu, o jurnalistă mereu neliniștită, mereu însetată de adevăr”, o descria Vladimir Tismăneanu.
Ușor-ușor adună, pe scena „Naționalului”, peste 100 de roluri, de la Tolstoi la B.P. Hașdeu, de la O’Neill la Steinbeck. E colaborator constant al Teatrului Național Radiofonic. Scrie versuri. Mare parte dintre ele, dedicate soției și adunate, apoi, postum, într-un volum apărut în 2003.
„Când nu avea program la teatru și nu avea nici filmări, citea și scria. Seara își revedea filmele. Și, în fiecare zi, oricât de ocupat ar fi fost, își găsea o oră, dimineața, pentru a se duce la manej, la călărie” - Alexandru Deșliu, în ”Album Memorial”
Iubește filmele istorice. Face dublură de voce pentru Amza Pellea, atât în „Mihai Viteazul” cât și în „Burebista”, marele actor având probleme cu un polip răsărit pe corzile vocale. Joacă-n „Iancu Jianu Zapciul”, în „Iancu Jianu haiducul”, în „Frații Jderi”.
În 1980, turnează „Lumina palidă a durerii”, alături de soția sa, Catinca. Aceasta are probleme tot mai dese. Se stinge la 51 de ani, în mijlocul lui ianuarie 1981. Criză de astm. Din acel moment, Emanoil Petruț nu se mai regăsește aproape deloc. „Aura îi dispăruse, măcinată de boală”, avea să scrie actorul Mihai Berechet.
„Ultima dată când l-am văzut, tot pe scenă, era o imensă și prelungă pată brună... Pe traiectoria dintre aura strălucitoare a începutului și trista pată brună, de-a lungul unor ani, s-au înșiruit nenumărate succese, nenumărate izbânzi actoricești”.
Mai face șase filme. Ultimul e „Întoarcerea Vlașinilor”, alături de Silviu Stănculescu. Suferă. „Mă simt atât de singur, că-mi vuie a pustiu pereții și-n acest strâmt hotar mă las lumii în dar”, spune.
Emanoil Petruț a avut parte, în „Tudor”, de un machiaj aparte, de care s-a ocupat un francez, un specialist în domeniu, Agopian. Filmul avea să primească Medalia „Crucea Sudului” la Festivalul de la Buenos Aires, în 1964 - Foto: Studiourile Buftea
Se stinge în august 1983. 51 de ani.
„Un om plin de simplitate, de căldură sufletească, de înțelepciune și de tact, a cărui coordonată de viață a fost dragostea de om. Dacă, pentru Emanoil Petruț-artistul, ursitoarele s-au dovedit generoase, dându-i talent, vigoare, frumusețe, pareele necruțătoare și hulpave s-au grăbit și i-au tăiat cu o foarfecă malefică firul vieții, mult, mult prea devreme. Să-i păstrăm amintirea!” (Mihai Berechet).
