Toate imaginile sunt semnate Kevin Couliau
În perioada 9-18 iunie ești invitat să descoperi lumea fascinantă a baschetului, prin lentila lui Kevin Couliau, un fotograf francez care a călătorit în jurul lumii pentru a documenta acest sport, cât și terenurile de baschet pe care le-a găsit în diferite culturi și comunități.
Kevin este un nume recunoscut în domeniu (în prezent lucrează cu brand-uri mari sportive, dar și cu NBA) care reușește să surprindă esența acestui sport, estetica lui, dar și importanța culturală pe care o are.
Așa cum era de așteptat, pasiunea lui pentru baschet l-a dus pe acest drum, iar acum, printr-o selecție de 15 fotografii, și tu ai șansa de a înțelege mai bine emoția din spatele competiției, cât și puterea sportului de a aduce oamenii împreună.
Kevin (41 de ani) s-a născut și a copilărit în Nantes, Franța, unde s-a bucurat de baschet și skateboarding. Așa cum povestește, a crescut influențat de aceste două subculturi americane, timp în care a fantazat la New York prin intermediul revistelor, cărților, dar și a casetelor VHS.
„Fotografia și video-urile au fost mereu în jurul meu, în primul rând, datorită skateboarding-ului, deoarece era parte a culturii sportului să fotografiezi sau să filmezi tot ceea ce faci”, explică el.
În 2004, fratele său, skateboarder de performanță, dar și producător de filme, i-a făcut cadou un Canon ESO 5, lucru care i-a permis să-și fotografieze prietenii pe terenul de joacă.
Așa au apărut și primele lui fotografii, pe terenul din orașul natal, imagini alb-negru cu prietenii lui. „La acea vreme, fotografiile mele au ajuns în revista Bounce, singura publicație dedicată streetball-ului din State”, a spus el.
Am stat de vorbă cu Kevin despre pasiunea și munca lui, după cum poți vedea și tu în interviul de mai jos.
PS: mai multe detalii despre expoziția din București găsești aici.
Kevin (dreapta) alături de Bobbito Garcia, co-regizorul documentarului „Doin' it in the park”, alături de care a lucrat pentru a expune universul baschetului din New York
Kevin, de ce baschet? Ce înseamnă pentru tine?
Baschetul este viața mea. Am început să joc la vârsta de șase ani și nu m-am oprit până acum. Nu am crescut inspirat de NBA, deoarece nu era foarte accesibil la mijlocul anilor '90, dar dorința mea era să mă joc zilnic.
Mă antrenam cu copii de vârsta mea, mergeam și la antrenamentele de fete și jucam două meciuri pe weekend, totul pentru a fi pe teren cât mai mult posibil.
Sportul m-a ajutat să-mi formez caracterul, dar, cel mai important, mi-a oferit prietenii pentru o viață. Din postura de documentarist/fotograf, baschetul mi-a dat un drum pe care să-l urmez și posibilitatea să mă dezvolt creativ.
Munca te-a dus peste tot în lume, cum te-au transformat toate aceste experiențe?
Datorită muncii și pasiunii mele, am avut norocul de a călători în 60 de țări, de-a lungul a cinci continente. În adolescență, nu mi-am imaginat niciodată că voi avea șansa asta. Faptul că am ajuns să explorez culturi diferite și oameni diferiți mi-a deschis mintea în moduri neașteptate.
Am jucat baschet în tabere de refugiați din Kenya, în închisori din New York, cu femei asuprite din Somalia, dar și pe o insulă din Filipine. Toate aceste experiențe mi-au arătat cum un sport poate conecta și poate ridica spiritul unor comunități.
Apropo de asta, cum crezi că baschetul unește oamenii? Ce au ei în comun?
Indiferent de locație, un teren de baschet va fi întotdeauna un generator de socializare în interiorul unei comunități. Ceva magic în jurul acestei mingi ajută oameni să interacționeze organic, ba chiar uneori să joace împreună cu același scop, indiferent de background, statut social, gen sau religie.
Limba pe care o vorbești devine irelevantă, iar jocul începe să vorbească de la sine. Pe terenul de joacă am experimentat asta mereu, când am jucat cu oameni de peste tot din lume, iar acum poți să vezi asta și în State, deoarece NBA-ul a devenit mult mai deschis față de jucătorii străini; acest cazan gigantic reflectă realitatea baschetului, un joc universal, lipsit de limite.
Fotografie care face parte din proiectul „Giants of Africa” (poate fi văzută și în cadrul expoziției din București)
Ce cauți atunci când faci o fotografie? Ce mesaj sau emoție vrei să arăți lumii?
Am aproape aceeași abordare ca un fotograf de arhitectură sau de peisaje. Îmi place să-mi compun fotografiile perfect și să găsesc cea mai grafică abordare posibilă, astfel încât să scot la iveală frumusețea organică, dar și geometria terenurilor de baschet.
Scopul meu este de a transforma aceste spații în sanctuare, locuri de recreație, dar și relicve ale existenței umane, cât și a interacțiunii cu mediul înconjurător. Un teren părăsit din Nigeria sau un teren complet nou din Chicago îți vor spune două povești diferite, dar ambele sunt relevante cultural pentru sportul nostru.
Cum baschetul este jucat în mare parte de amatori, de cele mai multe ori în aer liber, vreau să aduc oamenilor o perspectivă naturală și artistică asupra acestor terenuri, cât și a culturii de bază.
Ce lecții crezi că te-a învățat munca ta de până acum?
În domeniul meu, câștigi experiență pe măsură ce lucrezi, e parte din procesul creativ, deoarece nu există un adevăr universal. Îmi chestionez mereu cariera și mă reinventez constant, deoarece industria și procesele noastre se schimbă mereu.
Poate cea mai importantă lecție pe care am învățat-o a fost aceea de a fi creativ tot timpul, indiferent de munca pentru client; faptul că lucrez la proiectele personale este ceea ce-mi ridică standardele în munca și cariera mea.
Ce putem vedea în cadrul expoziției din București?
„Playground Records” este o colecție de 15 fotografii înrămate cu terenuri de baschet din jurul lumii, din New York la Hong Kong și din Los Angeles la Cape Town; toate fac parte din această călătorie nesfârșită în care am pornit în 2004.
Care este fotografia ta preferată?
Este o imagine în care doi copii se joacă pe un teren din New York noaptea și îmi aduc aminte perfect cum am fost martor la antrenamentele lor dure din mijlocul nopții. Erau copii dedicați și pasionați, gata să se antreneze toată noaptea pe un teren exterior, și nu e ceva ce vezi zilnic.
De ce crezi că oamenii care nu sunt fani ai baschetului ar fi bine să meargă să-ți vadă expoziția?
Cred că fotografiile expuse pot duce oamenii dincolo de baschet; nu este despre sport, ci mai mult despre cum privești o cultură și anumite peisaje, prin diferite lentile. Într-un fel, așa te duci la orice expoziție foto - perspectiva unui subiect este mai importantă decât tehnica. Sper ca vizitatorii să admire frumusețea și energia acestor locuri, și, poate, unii dintre ei își vor dori una dintre aceste fotografii în propriile case.
Ce sfat ai avea pentru cineva care-și dorește să facă artă prin sport?
Sfatul meu principal este să fie mereu original, să găsească unghiul potrivit și să creeze ceva nou, ce n-a mai fost văzut până acum. Trăim într-o lume guvernată de social media, unde „inspirația” și-a pierdut sensul adevărat; oamenii urmează trenduri în funcție de ceea ce se potrivește cu algoritmii, așa că adevărata provocare este să CREEZI DIFERIT.
Imagine din Blacktop Memento, cartea publicată de Kevin
Și apropo de asta, cum ai defini relația dintre artă și sport?
Sportul este artă. Un jucător de baschet care se mișcă pe teren sau care se ridică pentru a pune mingea în coș este un artist, la fel cum este un dansator. O tablă care ține scorul poate sancționa asta, dar estetica și atleții din spatele mișcării sunt naturali. Lumea artei, în special în fotografie, nu îmbrățișează îndeajuns puterea și cultura sporturilor.
Ca cineva care este pe linia fină dintre fotografia documentară și cultura unui sport, să-ți găsești un loc în lume artei poate fi dificil. Oamenii nu pun preț pe muncă, pe timpul petrecut pentru a face acele imagini sau pe călătoriile făcute, deoarece fotografia este un mediu accesibil. Cu toate astea, cred într-un viitor luminos, deoarece din ce în ce mai mulți artiști contemporani cunoscuți creează instalații bazate pe sport, iar treaba asta, sper eu, va deschide uși și pentru fotografi.
