Eva Timush și Jonasu au lansat piesa „Fever”

Can you feel the heat?

Artista cu stofă de superstar internațional, Eva Timush, colaborează alături de super talentatul producător și songwriter Jonasu, pentru viitorul hit al verii: „Fever”.

Duoul promite să vă fascineze cu melanjul de sunete dintre vocea melodioasă a Evei și instrumentalul zvăpăiat. Pregătiți-vă să auziți piesa aceasta pe repeat la cele mai reușite party-uri. Let the fun begin! 

Creditele pentru „Fever” merg către Hannah Wilson, compozitoare care a scris și pentru artiști precum Galantis și The Pussycat Dolls, pentru versuri, iar pentru muzică, Hannah Wilson, de asemenea, Jonas Kröper, Alexandru Turcu și Petre Octavian Ioachim. Producția a fost realizată de Jonas Kröper, Alexandru Turcu și Petre Octavian Ioachim.

,,Vreau să vă văd dansând! Lăsați această melodie să vă inspire și să vă facă să vă bucurați de viață. Ador cum a ieșit această piesă, îi mulțumesc lui Jonasu și întregii echipe pentru colaborare. Love you all.” ne spune Eva Timush. 
„Sunt super încântat să lansăm această super piesă de vară! Am participat la scrierea piesei <<Fever>> într-o zi super caldă în Dubai, în care cu toții sufeream de căldură și așa s-a născut ideea melodiei! Sunt un mare fan al Evei, iar vocea ei sună uimitor pe piesă, așa că sunt super excited să lansăm împreună  <<Fever>>.” ne spune Jonasu. 


Eva Timush este un superstar în devenire, originară din Republica Moldova, cu numere impresionante în mediul online. Comunitatea ei din social media a început să crească după aparițiile Evei în show-uri de talente precum Next Star Romania & Romania’s Got Talent, unde datorită performance-urilor ei uimitoare, a câștigat mii de vizualizări pe YouTube. Devenind mai puternică și mai experimentată după aceste concursuri, ea a susținut un show fascinant la Vocea României, unde a ajuns în cele din urmă în semifinale. Eva Timush poate fi descrisă ca un spirit liber, care este gata să cucerească lumea, înarmată cu o voce incredibilă și un aspect uimitor. În portofoliul său se numără și piese precum "Tattoo" și "Too Deep", colaborarea cu SICKOTOY. Recent, colaborarea sa cu Vescan pentru piesa ,,Colegi de apartament” a ajuns #1 în trending-ul muzical YouTube și este de 12 săptămâni în Top 10 Media Forest. 

Producător, instrumentist, compozitor și artist, Jonasu este în ascensiune continuă pe lista starurilor Pop și Dance. Piesele sale și contribuțiile pe partea de songwriting i-au adus milioane de streamuri și recunoaștere internațională, alături de o bază de fani. După ce a cutreierat anterior lumea ca instrumentist, Jonasu și-a îndreptat atenția către crearea de piese catchy, impresionând prin beat-urile sale House și hook-uri de neuitat. În 2021, Jonasu a intrat pe scena mondială cu single-ul său de debut “Black Magic” acumulând peste 250 de milioane de stream-uri din întreaga lume și asigurându-și primul show la legendarul festival Creamfields, pentru ca mai apoi să plece într-un turneu cu 5 orașe din Marea Britanie și să performeze la show-ul Jingle Bell Ball, organizat de Capital FM, pe scena O2 din Londra și să concluzioneze anul cu o nominalizare la Brit Awards pentru “International Song Of The Year”. Mai mult decât atât, Jonasu se mândrește cu o capacitate înnăscută de a-i face pe oameni să se miște, capacitate pe care a dobândit-o încă de când a început să facă muzică. În plus, Jonasu a scris și co-produs hituri pentru artiști precum Sam Feldt, Lost Frequencies, Tiesto și Alok.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.