Kiss FM la Neversea 2023 - ziua IV în imagini

Ne vedem în 2024, tot la malul mării!

Foto: Gabriel Crișan

Festivalul de la Marea Neagră a ajuns la final, iar noi aveam îndeajuns de multe amintiri încât să ne țină până la ediția de anul următor.

Am dansat, am cântat, ne-am bucurat de prieteni și oameni dragi, am fost liberi, și am înțeles ce mișto e muzica în aer liber și cum tot ceea ce contează în viața asta sunt fix astfel de momente, când râdem cu gura până la urechi și apreciem viața, așa cum este ea, uneori mai bună, alteori mai grea.

Studioul Kiss FM, alături de unii dintre cei mai mișto DJ ai noștri, Dan Fințescu, OLiX, Ana Moga, Cristi Neacșu și Soci, a fost montat încă de la intrarea în festival și zi de zi, timp de patru zile, ei ți-au oferit o scenă unde să te relaxezi și să asculți cele mai fresh și marfă hit-uri puse de invitații noștri speciali.

Plus de asta, datorită lor, ascultătorii care n-au reușit să ajungă la Neversea au simțit și ei puțin din vibe-urile de pe litoral.


Neversea 2023 a însemnat și mii de pași făcuți prin nisip de la o scenă la alta, ritmuri diferite, în funcție de scena pe unde ajungeai, activări nebune și interesante, mulți copii și adolescenți (noua generație are avantajul de a se bucura de o multitudine de astfel de evenimente), artificii, look-uri colorate și sclipicite, prieteni și dans, dans, dans până la răsărit.

Am trecut prin caniculă și furtună, am admirat luna roșie ieșită din mare și cerul roz de la primele ore ale dimineții și am fost încă odată recunoscători pentru că putem fi alături de voi și pentru că iubim ceea ce facem.

Dacă ai petrecut și tu la festival și deja te gândești la ediția din 2024, nu uita să te înregistrezi, iar până una alta, noi ne punem bateriile la încărcat și ne revedem la UNTOLD. Abia așteptăm!


PS: Kiss FM ți-a pregătit o groază de surprize vara asta - emisiuni de pe litoral, interviuri cu artiști de top, piese senzație - așa că nu uita să stai cu ochii pe paginile noastre de Instagram și Facebook pentru a fi la curent cu toate astea.

Citește și:
















Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.