Majii este un proiect fondat în anul 2018, care încurajează entertainmentul și arta în toate formele și culorile lor. Majii nu se limitează la o singură cale de exprimare artistică și nici la un stil muzical, întrucât scopul final este dizolvarea etichetelor de orice fel - alături de o experiență audio-vizuală completă.
De-a lungul anilor, Majii a experimentat și deprins expertiză în songwriting, producție, alături de scenaristică și regie. Nucleul proiectului constă în subiectele abordate în piese și în natura metamorfică a interpretării acestora.
Majii a căpătat notorietate pe platforma Tiktok, unde a și pus bazele conceptului Majiivers - MajiiMultivers, prin clipuri video în care a speculat varii stiluri muzicale, de la pop și trap la metal și manele. Recent, artistul a lansat EP-ul „Vineri 13”, material pe care se regăsesc colaborări cu Alina Eremia, Vescan, Iuly Neamțu și IIjam.
Am stat de vorbă cu artistul pentru a-l descoperi mai bine, așa că hai să-l cunoști și tu:
Majii, cum te-ai descrie în cel mai sincer mod posibil?
Prea talent și prea șmecher pentru secolul ăsta. Glumesc.
Cu ochi buni - atât cât pot privi din exterior - aș spune că Majii e băiatu’ ăla cu o energie frumoasă, determinat și muncitor. Plin de idei nebune și intenții bune. Profund și empatic. Cu ochi răi - arogant, control-freak și ghosting master. Plin de idei prea nebune și prea multe intenții bune de pavat drumul spre iad.
Când și cum te-ai apucat de muzică?
O întâmplare simpatică, pe care nu cred că am povestit-o vreodată, avea loc prin anul 2000. Pe când eram micuț și stăteam cu ai mei într-un cămin de nefamiliști, aveam un main event zilnic. TV-ul era dat pe muzică (mai mult decât pe desene) și așteptam mereu o piesă, „La Bomba” de la King Africa. În momentul în care intra în emisie, îi ceream mamei „microfonul” să fac un fel de karaoke. Bine, microfonul era un bec ars pe care mama îl ținea ascuns pe un dulap la care nu ajungeam - good parenting (râde).
Microbul era acolo, dar nu s-a manifestat până mult mai târziu. Nici nu am avut condiții în care să se manifeste.
Povestea e lungă, dar pe scurt, am cochetat cu programe de făcut muzică de prin liceu, am intrat în tot felul de trupe de rock, am cântat în tot felul de locații până m-am „maturizat” puțin din punct de vedere muzical și mi-am îndreptat atenția spre mainstream.
N-am fost cel mai talentat de pe raft, așadar drumul a fost puțin mai lung pentru mine, dar am avut timp să experimentez tot felul de stiluri muzicale.
Ce-mi poți spune despre Majiivers?
Așa cum spuneam, prin experiențele mele din ultimii zece ani, am avut oportunitatea să cunosc îndeaproape mai multe zone muzicale, de la rock și metal, la pop și manele. M-am luptat un timp cu „cine sunt eu?” și „care e stilul meu?”, până am lăsat garda jos și am conștientizat că nu sunt, nici mai mult, nici mai puțin, decât tot ceea ce am trăit.
Așa am ajuns la Majiivers. Această dimensiune în care explorez muzica în toate formele și culorile ei. Vreau să pun o cărămidă sănătoasă la expresia - „Muzica e muzică!” Am multe surprize pe drum, Majiivers fiind acum la Phase 1.
Ce te inspiră?
Absolut orice. Chiar și euforia pe care o simt uneori când gust dintr-o mâncare bună. Poze, mirosuri, întâmplări de pe celălalt trotuar. Nu am o regulă clară.
Adevărul mai adevărat e că ce mă inspiră cel mai tare este ce se întâmplă în interiorul meu. Iubirea, prietenia, ura, trădarea. Sentimente ca astea mă duc într-o zonă (pe care nu o înțeleg pe deplin) unde piesele se scriu singure. De parcă nu eu sunt cel care scrie. Aud atât sunete, cât și cuvinte. E ciudat, dar tare. I dunno what to tell you (râde).
Ce ți-ar plăcea ca oamenii să știe despre muzica ta?
Ego-ul și mai ales, partea mea de umbră, ar dori ca toți oamenii să simtă ce am simțit eu când am scris, să știe cât a durut/cât mi-a plăcut, dar îmi place să cred că am depășit momentul. Nu vreau să știe nimic. Îmi doresc să se bucure de ea în cel mai firesc mod posibil, asta ar fi o pseudo plăcere pentru mine.
Ce-mi poți spune despre procesul tău creativ?
De cele mai multe ori, procesul meu creativ începe în bucătărie. Stau și mă gândesc la diverse (situații, stări), am tot felul de conversații cu mine și deodată - Bam! Aud ceva. Și de acolo nu e ceva liniar. Ori îmi iau chitara și fac o bază melodică, ori scriu versuri, ori intru direct în studio și mă las purtat de ce aud. Același lucru se poate întâmpla și dacă sunt cu cineva și avem o conversație. La un moment dat spun: „pff, mă ierți un minut?” Merg în studio și revin 5 ore mai târziu.
Ce este cel mai greu pentru tine în meseria pe care o ai?
Să scriu fără motiv.
Să creez degeaba.
Să nu am nimic de spus, dar să trebuiască să o fac. Cam asta ar fi.
Dar ca în orice, ai nevoie de antrenament zilnic. În sport nu poți să dai skip la o zi de antrenament pentru că n-ai stare sau motivație. Așa că, dacă vrei să fii profesionist (sau să ajungi să fii), tragi și când simți și când nu. Îți vei mulțumi în timp.
În muzică și artă, în general, există scuza cu inspirația sau muza. De acord, e mult mai tare când acestea sunt prezente. Dar în meseria asta nu e totul despre inspirație sau chef. Asta, desigur, dacă nu vrei să joci la noroc - atunci merge și așa.
Sunt de părere că în cea mai proastă zi a ta trebuie să ai un rezultat decent.
Dar ce-ți place cel mai mult?
Face iubita mea niște ficăței - ceva spectacol! (râde)
Dar în muzică, îmi place verosimilul. Copilul din mine e mult mai bucuros dacă o piesă reală face un milion de views decât dacă o piesă superficială face zece milioane. Înțeleg rolul muzicii în ambele cazuri, dar e vorba despre ce simt cu adevărat, iar asta nu e controlabil.
Cum gestionezi momentele de stres sau de anxietate?
Sub stres lucrez foarte bine. Aveam acest toxic trait - mă las pe ultima sută doar să simt ceva. Nu-mi mai permit acum să fac asta, dar era la ordinea zilei. La anxietate e o problemă și nu prea dau randament.
Anxietatea mea gravitează în jurul „nu ești destul de bun”/„nu e destul de bine” și e greu de ieșit de acolo, mai ales în momente în care trebuie să livrez (un text, o melodie, orice). Lucrez la asta.
Ce-ți place să faci când ai o zi liberă?
Nimic crazy. Mă trezesc lent. Ies la o cafea la Cafevino - un fel de chioșc intim cu o cafea incredibil de bună. Mă văd cu oameni dragi, gătesc, lucruri din astea omenești. Dacă n-am chef de nimeni, ies cu motorul sau ies singur prin oraș.
Mai și bagabonțesc, dar sincer să fiu, cel mai des se întâmplă să mă lovească inspirația și tot în studio ajung.
De când am renunțat la orice altă formă de venit și fac doar muzică, oricum se simte de parcă am liber în fiecare zi. Dar aleg în fiecare zi să fac ce fac. E muncă grea, dar e și o muncă frumoasă - cu bune și rele.
O melodie preferată din playlist-ul tău actual?
Acum n-am nici playlist, nici melodie preferată. Însă, ultima melodie pe care o pot considera preferată este „Sick Boi” de la Ren.
Ce urmează pentru proiectul tău?
Sincer? Muncă, muncă și iar muncă. De restul, vedem după.
