Repetițiile pentru Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia merg înainte, iar desfășurătorul celor trei seri anunță un regal al celor mai iubiți soliști români, care vor cânta alături de una dintre cele mai bune orchestre cu muzicieni profesioniști, dirijată de maestrul Daniel Jinga.
După 11 ani de absență a Festivalului, pe scena din Piațeta Perla se vor auzi unele dintre cele mai iubite șlagăre ale muzicii ușoare autohtone.
Jazzy Jo va interpreta, spre exemplu, piesa „Spune-mi”, îndrăgitul cântec al Monicăi Anghel. Ana Maria Roșu va cânta „Un actor grăbit”, în memoria Laurei Stoica, un moment care ne va emoționa cu siguranță pe toți până la lacrimi. Iar actorul Dani Ionescu, solistul trupei Dl. Goe, speră ca „Drumurile noastre” să se întâlnească în Piațeta Perla în weekendul 25-27 august, pentru a spune publicului „Mi-ai furat inima”.
Un recital de zile mari din partea lui Gabriel Cotabiță îi așteaptă pe cei care vor asista în acest final de săptămână la revenirea celebrului festival de pe litoral.
Cu siguranță, seara în care acesta va urca pe scena festivalului va fi, de departe, cea mai albastră. Artistul a venit în sala de repetiții extrem de curios să audă pentru prima oară unele dintre cele mai iubite piese din repertoriu reorchestrate și interpretate pentru prima oară de o orchestră atât de mare. La finalul repetiției, muzicianul și-a găsit cu greu cuvintele pentru a exprima cât de impresionat e de felul în care sună propriile sale piese, interpretate de 40 dintre cei mai buni instrumentiști ai țării.
În registrul artiștilor și vocilor de aur, Festivalul Mamaia are onoarea de a o avea pe scenă pe doamna muzicii românești, Corina Chiriac. Aceasta e mai plină de viață ca oricând, încântată să interpreteze alături de Orchestra Festivalului piese precum „Inimă nu fi de pieatră”, „Opriți timpul”. Aceasta s-a declarat profund emoționată să readucă pe scena festivalului piesa „Strada speranței”, pe care a lansat-o în august 1983, acum 40 de ani, în cadrul aceluiași eveniment.