de Ruxandra Rusan
Nu-mi pot scoate din minte cuvintele pe care le spune, într-o filmare postată pe Reddit, tânărul de 19 ani care a ucis în accidentul de mașină de la 2 Mai o fată și un băiat.
„Pe numele meu am business-uri de mai mulți bani decât faceți voi dacă faceți foamea cu pateu toată viața”.
Mi se par dureroase. Nu în sensul în care tânjesc după banii pe care puștiul se laudă că îi are. Mai mult, îmi place și pateul. Mi se par cuvinte dureroase în sensul în care, mamă fiind, văd în fiul meu cât de multă nevoie are să-și facă planuri de viață, să viseze lucruri realizabile și cai verzi pe pereți, în egală măsură.
Mi se par cuvinte dureroase pentru că, dacă aș fi părintele acelui copil, m-aș simți înfrântă.
Formarea unui om implică etape imposibil de sărit. Etapele formatoare încep din prima clipă de viață și fiecare are rostul ei. Chiar dacă ne-ar plăcea să le punem totul pe tavă copiilor noștri, realitatea este că le-am răpi ceva extraordinar de prețios: încrederea și responsabilitatea. Într-un final, le răpim acea libertate care se naște din conștiința că te poți baza pe tine însuți și că ești capabil să funcționezi în lume cot la cot cu alți oameni.
Dragi părinți, oricâți bani am avea, să creezi o lume paralelă pentru copilul tău e o utopie și o condamnare la închisoare în colivia de aur. Iar în colivii, indiferent din ce metal sunt făcute, nu poți învăța să zbori.
Poți doar învăța să compensezi frustrarea că nimic nu depinde de tine prin tot felul de tertipuri psihologice. Te păcălești că e de-ajuns să vină singure grăunțele la tine, însă habar n-ai dacă le-ai putea găsi și singur. Accepți că viitorul tău, puterea ta depind de altcineva decât de tine și că le vei primi mereu cu porția. Speri să fie porția de-ajuns, așa că pretinzi tot mai mult pentru a-ți potoli teama că nu vei primi destul. Te satisfac tot mai greu lucruri care pe alții, liberi să crească și să învețe să zboare, îi bucură și îi hrănesc.
Fără povara lucioasă a gratiilor de aur, a hainelor de firmă sau a mașinilor de lux, dobândite prematur și fără vreun merit personal, un om la început de drum primește un alt cadou, esențial: dreptul să se construiască sănătos.
Ați observat ce efort colosal fac puii de pasăre ca să iasă din oul în care s-au format? N-ar fi mai simplu dacă pasărea mamă ar sparge coaja oului dintr-o simplă lovitură de cioc? Știați că în ultimele zile puii stau înghesuiți acolo, în oul rămas prea mic și tocmai asta îi motivează să-i spargă coaja, să se lupte să iasă la lumină? Dacă păsările n-ar avea răbdare și încredere în puii lor și ar căuta să-i scoată din ou înainte de vreme, i-ar lipsi de acea primă victorie. Ouăle au coaja rezistentă la exterior, dar suficient de fragilă la interior ca să poată fi spartă, la un moment dat, de pui. Cam așa ar trebui să fie și protecția pe care le-o oferim propriilor noștri copii.
„Pe numele meu am business-uri de mai mulți bani decât faceți voi dacă faceți foamea cu pateu toată viața”.
Pe numele aceluiași om există acum un dosar penal cât se poate de real. Greutatea acestuia o va conștientiza când și dacă mintea i se va limpezi și va începe să vadă lumea așa cum e: un loc unde libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt. Și unde acțiunile mele pot construi sau pot ucide.
S-ar fi putut face ceva?
Văzut din afară, căci nici nu avem cum altfel să vedem lucrurile, accidentul oribil putea fi evitat cu mulți ani înainte. Matei Stănculescu, psiholog și co-fondator EKA: „Lucrez și cu oameni cu buget nelimitat. Am observat că exact acești oameni cu mulți, foarte mulți bani sunt mult mai atenți cum și dacă le dau bani copiilor, față de oamenii cu venituri normale.
Mulți dintre ei îmi povestesc că aleg să remunereze copiii mici în funcție de activitățile pe care le prestează în casă. De exemplu, fac ordine, strâng masa, pun vasele la spălat. pe la 14 ani, copiii aceștia încep să aibă joburi de vară, fac intership-uri sau voluntariat, tocmai pentu că părinții caută să îi ajute să înțeleagă valoarea reală a banilor.
Îți dau un exemplu: o mamă, CEO la o mutinațională de telefonie mobilă, își trimite puștiul într-o excursie, iar el se întoarce fără canadiana de aproximativ 150 de Euro. În următoarea excursie la schi, mama îl anunță că va merge fără canadiană, din moment ce a pierdut-o. Copilul ripostează și spune că îi va fi frig. Mama îi dă următoarea replică: ai primit suma X ca bani de buzunar. Din acest buget îți vei lua tu singur o canadiană, iar tu va trebui să te descurci cu ce-ți rămâne.
Consider că această atitudine este foarte sănătoasă.
Părinții care folosesc banii pentru a îndepărta obstacole din fața copiilor lor, îndepărtează și șansa de a-i învăța să depășească un obstacol.
Încă un exemplu: copilul se ceartă cu colegii la școală, diriginta și directoarea nu fac nimic, așa că părinții decid că nimeni nu înțelege cât e de minunat copilul și aleg să-l mute la altă școală. E o greșeală: odată cu mutarea, îi dai de înțeles că, în cazul unui conflict singura variantă este să fugi, neluând în calcul negocierea sau împăcarea.
Apoi, azi copiii practică o formă de exhibiționism pe rețelele de socializare. Se laudă cu hainele, cu telefoanele și își construiesc vizibilitatea bazându-se pe ceva primit de la părinți, nu pe ceva construit de ei.
Orice achiziție devine un statement și un prilej de laudă: <<eu sunt bogat, vreau să vadă și săracii!>>
Riscul mare apare când copilul devine un tânăr și trebuie să se integreze social. La job, nu-i mai garantează statutul niciun fel de tricou sau pantof. Și arată ca nuca-n perete să porți o bluză de 2000 de lei, în timp ce tu, un tânăr la început, muncești 8 ore pe zi pentru 3000 de lei. Și așa descoperim că am crescut un om care nu este echipat pentru viață și pe care comportamentul părinților săi l-a handicapat”.
Tragedia de la 2 Mai este un mare, mare semnal de alarmă pentru noi toți. Ca societate, ca părinți, ca autorități. Fiecare dintre noi ar trebui să analizeze ceea ce-i stă în putere și în datorie, să vadă unde a greșit, unde ar putea corecta și ce se mai poate corecta, acolo unde nu e prea târziu.
Foto: Unsplash
