Am crescut în pădurea din nordul Minnesotei. Eram la 30 de minute cu mașina de absolut tot, deci am avut multe veri în care n-aveam ce face în afară de a petrece timpul în pădure. Părinții mei aveau hectare de teren de mlaștină, așa că am petrecut mult timp explorând și jucându-mă, în timp ce încercam să nu mă înnebunească plictiseala. Mama mea este educatoare pe probleme de mediu, iar tata ne ducea în plimbări și ne învăța cum să ascultăm copacii.
Pădurile din Minnesota sunt atât de frumoase. Vara, înfloresc în această junglă de floră și faună, aproape ca o pădure tropicală. Sunt tone de mesteceni, pini și arțari care-și schimbă culoarea. Este mai mult decât superb. Pădurile în care am crescut eu erau dense și neatinse. A fost un loc sălbatic în care să crești.
M-am îndrăgostit de un mic petic de pământ din pădurea aceea, L-am numit FernGully, după cartea Dianei Young. Era plin de mușchi și acoperit de ferigi, iar în sezonul ploios curgea prin el un mic pârâu. Era un loc magic. Mi-am petrecut mult timp acolo, construind forturi din crengi tăiate.
M-am atașat foarte mult de un mesteacăn frumos din FernGully. Aproape că arăta ca și cum acolo ar fi fost un alt copac care a căzut la un moment dat și a putrezit, iar în jurul lui a crescut o grămadă de mușchi ca un alt copac să crească din el. Când îi decojeai scoarța, dădeai peste un curcubeu de tonuri pastelate. I-am pus numele Rainbow Birch.
La cei opt ani ai mei, a fost fascinant să descopăr acest copac de culoarea curcubeului. M-am îndrăgostit de ea și îmi plăcea să o vizitez. Îmi doream să fiu în preajma ei și să petrec timpul cu ea. Am simțit o afecțiune profundă și un sentiment de venerație pentru copac - se simțea ca dragostea pentru Rainbow Birch. Mă simțeam legată de copac - aveam sentimentul că era un copac tânăr, poate chiar un copil, așa ca mine.
Ca oameni, avem obiceiul să antropomorfizăm lucrurile ca să explicăm comportamentul altor organisme. Dar nu știu dacă pot aloca un limbaj uman personalității lui Rainbow Birch sau sentimentului pe care l-am avut în preajma ei - fascinație și iubire și sentimentul că mi-a acceptat sentimentele - că, chiar dacă nu mă iubea înapoi, era receptivă la dragostea mea.
Am încercat să fac sex cu Rainbow Birch în orice fel în care un copil sau chiar un om poate face sex cu un copac. În acel moment al sexualității mele, aveam deja orgasm dacă mă frecam de obiecte, cum ar fi de patul meu. Când am cunoscut copacul, am avut sentimente similare, așa că am încercat și cu Rainbow Birch: am sărutat-o, am îmbrățișat-o și m-am frecat de ea. Dar am simțit un fel de rușine după aceea, pentru că am făcut asta unei entității vii, fără consimțământul ei. M-am simțit ciudat fiindcă am încercat să-i impun dorința mea sexuală.
Cât de important e consimțământul în ecofetișism
O problemă la care continui să revin în ecofetișism este cea a consimțământului. Pot avea sentimente, impulsuri și dorințe să interacționez cu plantele într-un anumit mod, dar sunt ele de acord să facă parte din acest schimb?
Ani mai târziu, de Crăciun, eram acasă la părinții mei și încercam să fac niște artă video în pădure. Am vrut să extrag sevă din mesteacănul curcubeu. Fiindcă era foarte frig afară, nu am avut răbdare să stau acolo și să introduc robinetul de plastic în copac, așa că m-am grăbit și am sfârșit prin a face o rană imensă în mesteacănul curcubeu, copacul pe care îl iubeam atât de mult. Am fost devastată și m-am gândit: De ce am făcut asta doar ca să obțin un video?
Acel copac a fost unic și foarte special - nu cred că am mai avut o astfel de relație vreodată. Datorită mesteacănului curcubeu, mi-am dat seama că există o interacțiune senzuală între mine și plante. Am ajuns să înțeleg asta mai târziu, la vârsta adultă când am luat droguri psihedelice care deschid adesea aceste canale pentru oameni. Am început să văd conștiința și ființa copacilor și a plantelor.
Când am crescut, am descoperit lumea (duo-ului artistic australian) Pony Express. Am auzit despre proiectul lor Ecosexual Bathhouse (un spațiu în care ecosexualii își pot explora sexualitatea) și am citit, de asemenea, despre Annie Sprinkle și Beth Stevens, un duo de artă performativă care a creat o serie de spectacole ecosexuale. A fost foarte interesant să aflu despre ecosexualitate. Am început să mă gândesc la modul în care termenul ăsta mi s-ar putea aplica.
GENEVIEVE ȘI SOȚUL ȘI PARTENERUL EI, THEMBA. FOTO DE LAN EE BIRD (@LOVVR)
Există o varietate de moduri prin care oamenii își pot exprima ecosexualitatea. Unii doresc să se bucure de plăcere în natură. Alții au relații cu natura. Unii o văd ca pe o declarație politică despre sexul ecologic sau despre practicile ecologice, sau ca pe o poziție ecologică. Este o comunitate diversă.
Ecosexualitatea a devenit parte din sexualitatea mea adultă, în sensul că sunt încântată de ideea de a încorpora plantele și estetica lor în viața mea sexuală. Îmi place să găsesc o modalitate de a da peste cap scenariile BDSM și de a le transforma în ceva care există în natură.
Conduc împreună cu soțul meu un proiect de artă conceptuală și un brand numit Sacred Sadism, care înlocuiește accesoriile tradiționale ale BDSM-ului - biciul și pielea - cu plante și elemente ecologice. Creăm unelte din plante false, cum ar fi plante din cauciuc siliconat care arată foarte realist. Preferata mea este Kink Tamer Turf, care este practic o perie din iarbă falsă din plastic. Arată ca un mic gazon care iese din peria de păr. Sacred Sadism are ca scop scoaterea BDSM-ului din temniță și aducerea lui în grădină, să-l facă mai puțin obscen sau înfricoșător.
FOTO DE SACRED SADISM
Dacă fac o scenă BDSM în stil ecofetișist sau în stilul Sacred Sadism, eu voi fi grădinarul, iar sclavul poate fi un puiet. Configurația asta schimbă întreaga dinamică a modului în care arată scena BDSM: Eu îmi plantez puietul în pământ, am grijă de el, îl îngrijesc, îl tai și îl leg de un țăruș dacă trebuie să stea în picioare, sau orice altceva. Răstorn narațiunea BDSM pentru a lucra în jurul ideii de ce înseamnă să manipulezi plantele și cum ar funcționa asta cu un partener dacă ai fi acea plantă.
Am intrat în ecofetișism pentru că am simțit că există un potențial profund de vindecare, creștere și expansiune a conștiinței în BDSM, dar mulți oameni nu văd asta. Ei văd doar Fifty Shades of Grey, nu grija și negocierea care se petrece în BDSM:
O concepție greșită despre BDSM este că dom-ul este cel care ia toate deciziile. De fapt, sub-ul este în control: El ține sforile și spune: „Voi face asta, dar nu asta.” Am văzut un documentar foarte interesant intitulat The Botany of Desire de Michael Pollan, care susține că plantele au modificat oamenii, nu invers, pentru a ne împinge să facem lucrurile de care avem nevoie pentru a ne răspândi în lume și pentru a ne înmulți. Asta este o metaforă atât de bună pentru schimbul de putere. Dacă îți negociezi în mod etic scenele de BDSM, atunci subiectul sau planta deține puterea. Planta spune: „Voi face asta, dar nu și asta.”
Când mă gândesc la primele mele întâlniri sexuale cu Rainbow Birch, continui să mă simt foarte rușinată de lipsa de consimțământ de pe atunci, Nu cred că e așa de rău că m-am frecat de copac sau orice altceva, dar există o diferență între experiența mea ecosexuală cu Rainbow Birch și ce fac acum cu ecofetișismul. Munca mea ecofetișistă cu Sacred Sadism se referă mai mult la întruparea unei experiențe cu o altă ființă umană sensibilă, care-i consimțită. Și cred că mă simt un pic mai bine în legătură cu asta.
