Alexandra Stan a lansat un clip senzual la piesa „Bine cu puțin rău”

Alexandra Stan a scos un nou cântec în română, „Bine cu puțin rău”, iar acum are și clip.

Melodia este o baladă pop emoționantă și a fost primită cu entuziasm de fani, încă de la lansarea pe platformele digitale. 

Ultima piesă pe care Stan a lansat-o în limba română este „Asta-i pentru altcineva”, o colaborare cu VUNK, apărută în februarie 2022. 




Videoclipul este regizat de Vlad Oancea, alături de Paul Tatcu – DoP, și este filmat chiar la Alexandra acasă, la malul mării. 

Este un spectacol de pasiune, culoare și mișcare, ce creează o experiență vizuală captivantă, care surprinde imagini cu Alexandra și persoana iubită, reprezentată în clip de Tudor Criveanu, fiul designerul Lena Criveanu, înainte și după momentul răului necesar despre care artista vorbește în piesă.

Cunoscută pentru piesele dance-pop și pentru interpretările inedite, Alexandra Stan demonstrează din nou versatilitatea sa ca artistă.

„Bine cu puțin rău” evidențiază evoluția sa ca artist, abordând un stil emoțional și reflexiv, care păstrează, în același timp, rădăcinile sale pop.


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.