Ce poți să faci la Noaptea Campusului Deschis - Noaptea Cercetătorilor Europeni, în Timișoara

CINCI evenimente pe care să nu le ratezi în Timișoara Capitală Europeană a Culturii, în campusul UPT (Universitatea Politehnica Timișoara), pe 29 septembrie.

Noaptea Campusului Deschis este un eveniment organizat de platforma de regenerare socială, culturală și urbană - UPT Campus Creativ.  

Evenimentul este o invitație către publicul larg de a cunoaște și de a descoperi știința la intersecție cu arta, tehnologia, arhitectura și cultura, prin conferințe, ateliere și expoziții desfășurate în incinta campusului Universității Politehnica Timișoara.  

Pe 29 septembrie, timp de o seară, în intervalul 18:00 - 01:00, campusul Universității Politehnica Timișoara va deveni gazda unui spațiu multidisciplinar, unde oameni de toate vârstele sunt încurajați să caute ”întrebările” importante ale generației noastre, fie că este vorba de inteligență artificială, micro calculatoare, robotică, producție sau chimie. 

Evenimentul se aliniază demersului bine cunoscut “Noaptea Cercetătorilor Europeni”, o inițiativă de a prezenta știința publicului larg, dar de data aceasta într-un context inedit, aducând-o mai aproape de curioși folosind arta, tehnologia și arhitectura.  


Care sunt cele 5 evenimente pe care timișorenii și turiștii nu trebuie să le rateze în noaptea de 29 septembrie:

1. Știința pe înțelesul tuturor, cercetările și experimentele care iau naștere în laboratoarele UPT și ajung să fie piese centrale în dezvoltarea tehnologică și în pregătirea studenților pentru meserii ale viitorului 

În cadrul Nopții Campusului Deschis, 22 de laboratoare din UPT își deschid ușile pentru a fi explorate. Vizitatorii pot descoperi ca adevărați savanți:

• laboratorul de AR/VR și game development: o privire în culisele unei industrii în care joaca e parte din task-urile zilnice

• ingineria traficului: descoperirea unui laborator dotat cu un stand în mărime naturala unic în RO (al 3-lea în UE) pentru studiul locomotivelor, un stand de motoare și o dioramă pe care se studiază modul de exploatare al vehiculelor feroviare. 

• bicicleta cu hidrogen: cum sunt folosite materiale și structuri inteligente pentru a construi și ce înseamnă o bicicletă cu hidrogen

• UPT Racing Team: simulatoare de racing, o prezentare a monoposturilor echipei de racing din cadrul universității și povestea unei echipe care concurează la raliu ca parte din activitățile din facultate 

Laboratoare Deschise este un evenimente satelit al Nopții Campusului Deschis, un context ideal pentru a descoperi îndeaproape domeniile care vor susține viitorul tech al României. 

2. Invitați care să discute despre știință la miezul nopții, îmbinând bioingineria cu arhitectura și antreprenoriatul 

Evenimentul va aduce prezentări ale unor reputați cercetători internaționali. 

Dintre aceștia, îi amintim pe Mihaela Zăvolan: de origine din Timișoara, profesor de biologie computațională și a sistemelor la Biozentrum al Universității din Basel, lider al Institutului Elvețian de Bioinformatică și pe Adam Somlai-Fischer: arhitect și designer de interacțiuni cofondator Prezi, cunoscuta soluție software prin care oamenii pot crea prezentări, o companie prezentă în 13 țări. 

3. Instalații imersive care folosesc tehnologia pentru a reda trecutul și moștenirea culturală a Timișoarei 

Spotlight Heritage este un proiect care spune multiplele povești ale Timișoarei prin intermediul tehnologiilor digitale, povești ale patrimoniului cultural și istoric, ale dezvoltării tehnice, ale comunităților și vecinătăților, ale locuitorilor de ieri și de azi. 

La Noaptea Campusului Deschis, Spotlight Heritage va aduce o experiență de realitate virtuală, în care vizitatorii pot face o călătorie în viața Timișoarei din trecut până azi. 

4. Expoziții de artă 

Art&beyond. Distanța mai presus de unitate de măsură - cum se vede în ”Atlasul Distanțelor”, o expoziția curatoriată de Martina Muzi. ”Atlasul dorințelor” este a treia expoziție din cadrul programului Bright Cityscapes, organizată de Universitatea Politehnica Timișoara și FABER, care explorează semnificația distanței prin limbajul designului și arhitecturii, o expoziție unde distanța este o nuanță a unor contexte emoționale, culturale și industriale. 

Art&Science: expoziția Porous Matter „materie poroasă”, ocazie în care arta, știința și perspectivele societății aduc lumină asupra frumuseții ascunse și a semnificației profunde a “fracțiilor vide” din lumea noastră. 

5. Ateliere de sănătate emoțională, ateliere pentru copii, instalații interactive 

Pe lângă expoziții, conferințe și explorări, vizitatorii vor avea acces și la o zonă de chill&fun și educație. 

Vizitatorii pot participa la ateliere de sănătate emoțională și mintală, facilitate de CCOC (Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră al UPT); activități dedicate celor mici, care să le trezească interesul și curiozitatea pentru artă și știință, făcute cu ajutorul InEdu. 

Mai mult, vizitatorii pot interacționa cu THE FACE, o instalație interactivă realizată de artiștii Thomas Voillaume și Florian Girardot. Prezentată sub forma unui bust uriaș asupra căruia se proiectează imagini 360, instalația aduce în discuție modul în care imaginea oamenilor se reflectă în mediul online în era digitală. O altă instalație imersivă disponibilă în campus este și instalația imersivă Physic-A.I. Garden, a artistului britanic Alex May.

Evenimentul Noaptea Campusului Deschis este parte din “Noaptea Cercetătorilor Europeni” și se desfășoară sub înaltul patronaj al Parlamentului European, un nou eveniment creat de UPT Campus Creativ de pus pe agenda activităților care merită explorate în programul „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.