Trailer-ul „Miami Bici 2” este aici: „Veți vedea o evoluție față de primul film”

Ești gata de o nouă comedie românească?

Am văzut deja primele imagini din „Miami Bici 2” odată cu lansarea clipului semnat de Delia x Johny Romano, iar acum avem șansa să vedem și clipul oficial al filmului.

Piciu (Codin Maticiuc) și Bilă (Matei Dima) se întorc într-o nouă serie de aventuri americane, de data asta alături de actorul de la Hollywood, Danny Trejo.

Regizată de Jesus del Cerro, producția va avea premiera în cinematografe pe 24 noiembrie.

Sinopsis:

Ion Bilă și Ilie Piciu călătoresc de la Miami la Los Angeles în căutarea visului american adaptat la cel românesc, în stilul „dolari mulți pe muncă puțină”. Ei ajung în situația de a face diferite infracțiuni într-un anturaj de „băieți răi” de care apoi încearcă să se descotorosească, moment în care se dezlănțuie haosul.

Ce spun actorii și regizorul despre film:

„Nebunie și amuzament extrem, acestea sunt cele două cuvinte care mi-au venit în minte când am citit scenariul „Miami Bici 2”.(...) Am făcut multe filme în viața mea, dar când agentul meu mi-a povestit despre un film românesc,  cu un regizor spaniol și filmat în LA, totul a devenit interesant. (...) Codin și Matei sunt extrem de amuzanți și talentați și chiar cred că acest film va avea un real succes în România”, a zis Danny Trejo.
„Miami Bici 2 este de fapt Miami Bici x 2, pentru că totul este înmulțit cu doi. Banii investiți de noi, glumele scrise de Coteț, absolut totul este dublu față de primul. Altă diferență majoră este ca primul era un film CU și PENTRU băieți, iar al doilea are niște prezențe feminine extrem de importante și de excepție”, mărturisește Maticiuc.
„Veți vedea o evoluție față de primul Miami Bici. Poate au fost și experiențele adunate din alte filme în acești ani, poate a fost și drama și dificultatea prin care am trecut în spatele scenelor, care ne-a unit și ne-a motivat să tragem mai tare decât oricând. Cel mai important este că a ieșit un film românesc așa cum eu îmi doream să văd de cand eram copil. M-am simțit mândru să filmez vorbind românește la Hollywood și sper să se simtă asta și în sălile de cinema”, adaugă Matei Dima.
„Producția Miami Bici 2 este o responsabilitate uriașă; România a râs, a călătorit, și a savurat partea întâi a filmului și știam că al doilea trebuie să fie și mai bun. Comedia a fost cuvântul care ne-a ghidat călătoria: am filmat în Los Angeles și în Las Vegas în deșert, am filmat cu Danny Trejo și Charlotte Mckinney, am făcut o goană cu o Dacie în LA River, împotriva unei mașini clasice americane (...) am făcut totul mai mare și mai impresionant. Cu toate acestea, nimic nu este important dacă nu facem oamenii să râdă. Am lucrat iar și iar, fiecare rând, fiecare glumă, acesta va fi pentru noi cel mai mare succes: să facem România să râdă din nou”, crede Jesus del Cerro. 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.