Delia Rus apasă accelerația în „Vrum Vrum”, alături de Criss Blaziny

O piesă de dragoste pe beat-uri afro, „Vrum Vrum" continuă relația apropiată pe care artista a dezvoltat-o cu zona de urban din România.

,,Din când în când cineva o să-ți apese accelerația. Ești gata? Nebunia cu care dragostea își face apariția este de-a dreptul superbă, iar ea îți poate aduce un haos într-o viață monotonă sau o liniște într-o viață agitată. Cum de mereu este invers? Poate suntem noi atrași de ce avem nevoie." ne spune Delia Rus. 

Piesa a fost scrisă de cei doi artiști, în timp ce producția a fost realizată de Paul Iorga (care a lucrat anterior cu artiști precum Nicole Cherry, Alina Eremia, Mario Fresh, Andra, Nane). Dacă în peisajul muzical autohton piesele de dragoste tind să vină la pachet cu o notă negativă, „Vrum Vrum" întoarce foaia pe dos și vorbește despre trăirile ce vin la pachet cu începutul unei relații.

„Vrumvrum pentru toți îndrăgostiții, puștanii și nepuștanii. Restul nu se zice, se face :)." ne spune Criss Blaziny.


Delia Rus este una dintre cele mai autentice apariții din muzica românească. Cu un stil muzical în continuă dezvoltare, ce îmbină muzica pop cu influențe urbane, lansările acesteia au strâns zeci de milioane de vizualizări. Afinitatea artistei pentru muzica urbană i-a adus colaborări cu nume precum El Nino, NOSFE, Yakki sau Tranda.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.