Kiss FM a împlinit 20 de ani! De două decenii asculți doar hituri!

Postul Kiss FM, cel mai ascultat radio din România, a împlinit 20 de ani!

Întreaga echipă Kiss FM precum și cei mai populari și iubiți artiști de la noi din țară au fost prezenți la sediul radioului, unde au celebrat împreună două decenii de hituri și de muzică bună.


Prima emisie a fost pe 5 noiembrie 2003, iar prima piesă difuzată a fost a celor de la Voltaj, „20 de ani.” Prezent în studioul „DesKiss Dimineața”, Călin Goia a spus:

„A fost o bucurie și o onoare pentru noi”!

Tudor Chirilă, Smiley, Dan Bittman, Cornel Ilie, The Motans, Alexandra Stan, 3 Sud Est, Puya, Olivia Addams, Andra, Corina Bud, Connect-R, Mira, Edward Sanda, Jean Gavril, Juno, Lidia Buble, Holy Molly sunt doar câțiva dintre cei mai iubiți artiști români care au fost alături de Kiss FM la ediția aniversară. 

Toți au transmis mesaje de recunoștință și de iubire pentru radio și pentru faptul că de 20 de ani au avut o platformă axată pe hituri românești și mondiale.


„Pentru mine, radioul este dovada faptului că visele pot deveni realitate și-mi aduce mereu aminte de cât de norocos sunt și de cât de recunoscător trebuie să fiu alor mei și vieții, în general. Îmi place tot, fiecare aspect, de la ședințe și până la Excel-uri. Zău că nu exagerez! Dar cel mai mult îmi place să văd efectul pe care radioul îl are asupra oamenilor. Radioul reușește în continuare să emoționeze oamenii, să-i aducă împreună, să-i facă să treacă peste momente grele din viețile lor. Și toate astea se întâmplă în cel mai simplu mod: voce, microfon, muzică”, spune Dan Fințescu, director de programe Kiss FM.


„Kiss FM este viața mea! Nu știu câți oameni din lumea asta se pot lăuda cu un job atât de lung și de stabil. A doua mea casă, la propriu. A doua mea familie, la propriu. Am petrecut tot atâtea clipe cu ai mei colegi câte am petrecut și cu familia mea. O viață de om. Mi-e greu să mă gândesc ce ar fi fost viața mea fără Kiss FM, aproape imposibil de imaginat”, a spus DJ YAANG, cel care lucrează de 20 de ani la Kiss FM. 


Același sentiment, de „acasă”, îl are și Cristi Nitzu, DJ-ul care a dat și ideea numelui de radio, care este aici încă de la început. 

Andreea Berghea, DJ-ița care lucrează și ea de două decenii aici, mărturisește că „Kiss FM este o parte din sufletul meu. Partea cea mai sensibilă”.

De-a lungul celor 20 de ani, multe s-au schimbat la Kiss, dar nu și dedicarea, pasiunea și dorința celor care lucrează aici pentru a rămâne cei mai buni. 


„Iubesc radioul din tot sufletul meu și e normal să fie așa, pentru că mi-a dăruit o mulțime de momente mișto, a adus în viața mea oameni pe care-i iubesc mult, m-a învățat și încă mă învață o tonă de lucruri, plus că zilnic îmi oferă ceva”, spune Ana Moga, una dintre cele mai cunoscute DJ-ițe Kiss FM.

An de an, statistic, Kiss FM rămâne cel mai ascultat radio din România, iar matinalul „DesKiss Dimineața” este ascultat de peste două milioane de oameni. 

„La Kiss FM sunt fericită și aici m-am redescoperit”, a spus Corina Băcanu.


„În afară de muzică, Kiss FM este pentru mine locul în care ascultătorii sună din Suedia, din SUA ori din Noua Zeelandă și spun: «Fără voi, zilele n-ar fi așa de frumoase!!!». Mai poți zice ceva?”, a completat-o Cătălin Oprișan.
„Fără a folosi clișee sau cuvinte mari, Kiss FM este radioul care transmite în aer energia, veselia și bucuria pe care le au oamenii care lucrează aici. Practic, dă din casă TOT! Pentru mine, Kiss FM este radioul care SE SIMTE CEL MAI BINE”, a încheiat Ciprian Dinu.

Aniversarea de 20 de ani Kiss FM a durat o zi întreagă, iar cele mai speciale momente pot fi urmărite LIVE, pe  96.1 FM, dar și în social media, pe paginile noastre de Facebook și Instagram.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.