Muzica INNEI este tot mai apreciată, iar munca artistei este recunoscută și în 2023. După ce a fost numită ambasador EQUAL în această primăvară, INNA este acum cel mai ascultat artist Spotify Equal în 2023, depășind nume precum Alicia Keys, Jessie Ware, Shania Twain, P!nk și Raye.
Utilizatorii Spotify pot accesa EQUAL Hub și pot explora creațiile femeilor din peste 180 de piețe, inclusiv Africa, Italia și Argentina. Spotify a adăugat aproximativ 5 000 de artiste femei la listele de redare EQUAL și a susținut peste 700 de ambasadori EQUAL din întreaga lume.
„A fost o mare surpriză să aflu că sunt cel mai ascultat artist EQUAL din acest an. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care îmi ascultă muzica și mă susțin. Este o onoare absolută să am atât de mulți oameni care sunt alături de mine. Ca artist, aceasta este dragostea pe care îmi doresc să o simt! Sunt foarte fericită și recunoscătoare!”, a spus INNA.
2023 a marcat lansarea primei colaborări a INNEI cu R3HAB pentru hitul „Rock My Body”, o melodie care a cucerit topurile din întreaga lume, precum și albumul în două părți „Just Dance”, cu muzica la care a lucrat pentru Dance Queen's House.
Piesa „VKTM”, colaborarea cu SICKOTOY și TAG, este inclusă în campania Victoria's Secret ICON, într-un video statement în care apar cele mai relevante modele internaționale din lume: Gisele Bundchen, Naomi Campbell, Emily Ratajkowski, Hailey Rhode Baldwin Bieber, Candice Swanepoel, Adriana Lima și Adut Akech Bior.
INNA tocmai a încheiat cel de-al patrulea sezon din Dance Queen's House și în prezent lansează vlogurile din această nouă experiență, 16 zile de sesiuni muzicale alături de Marcel Botezan, Sebastian Barac, Alex Cotoi, Breyan Isaac, IRAIDA și Minelli prezentate în 8 episoade care sunt publicate pe canalul ei de YouTube.
INNA, unul dintre cei mai de succes artiști din România, cu o carieră internațională impresionantă, are peste 10 miliarde de vizualizări și streamuri, peste 7 milioane de abonați pe YouTube și peste 9 milioane de ascultători lunari pe Spotify. Acesta este, de asemenea, un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate în întreaga lume, peste 1000 de concerte, cu colaborări cu artiști români și internaționali relevanți precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.