Martin Scorsese pregătește un film despre Iisus, cel mai scurt din cariera lui

Regizorul pregătește o premieră.

Martin Scorsese este recunoscut pentru filmele sale ample și foarte lungi, cum ar fi „The Irishman” sau „Killers of the Flower Moon”, producție care are aproape trei ore și jumătate. 


Regizorul și-a făcut debutul în cinematografie în 1967, odată cu filmul „Who's That Knocking at My Door” - durata acestuia a fost de 90 de minute.

În prezent, el pregătește un film despre Iisus Hristos, iar pelicula va fi cea mai scurtă din cariera lui de până acum - va avea doar 80 de minute.

„Încerc să găsesc noi moduri prin care să fac povestea accesibilă oamenilor, în timp ce vreau să elimim partea negativă care a fost asociată cu religia organizată”, a spus el într-un interviu recent acordat celor de la The Times.

Așa cum adaugă, singura cale prin care poate realiza asta este de a face filmul scurt și sensibil, în timp ce pune accentul pe învățăturile lui Iisus, într-o manieră în care acestea să nu deranjeze.

Filmul va fi bazat pe cartea „Viața lui Iisus”, semnată de Shusaku Endo, autor japonez care a scris în 1966 și romanul „Silence”, după care Scorsese a făcut un film cu același nume. Însă, acum, spre deosebire de „Silence”, unde acțiunea a avut loc în secolul al 17-lea, noul proiect va avea acțiunea în prezent.


Regizorul și-a anunțat filmul după ce l-a cunoscut pe Papa Francisc în Italia.

„Am răspuns apelului Papei către artiști, în singura formă pe care o știu - imaginându-mi și scriind un scenariu pentru un film despre Iisus. Și voi pune asta în aplicare”, a spus Martin Scorsese în cadrul unei conferințe de presă de la Vatican, în mai 2023.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.