Cum a fost în primul weekend de WinterKiss pe pârtiile de la Sinaia și Domeniul Schiabil Transalpina

Weekend de weekend, cele mai tari pârtii din Carpați te așteaptă la zăpadă, iar apoi la dans și voie bună, pentru că a început WinterKiss 2024!

Din 20 ianuarie și până pe 3 martie, DJii KISS FM (Tom, Safta, Cristi Neacșu, OLiX, Bad & Boujee, Partydul Kiss FM, DJ Antenna, Ana Moga) au grijă să te simți bine după ce te-ai bucurat de sporturile preferate de iarnă.  


Primul weekend de WinterKiss tocmai ce a avut loc pe pârtiile din Sinaia și Transalpina. Iată cum au decurs lucrurile.


Domeniul Schiabil Transalpina


Pe pârtia Domeniul Schiabil Transalpina a fost full house, iar responsabili cu distracția au fost Cristi Neacșu, MC Tom și DJ Safta

Soarele și partyul de la WinterKiss nu au topit zăpada, doar au încălzit atmosfera, și tare bine a mai fost!

„Nici că se putea un început mai bun pentru sezonul WinterKiss 2024. Imaginează-ți așa: o pârtie absolut perfectă pentru schi, soare cât să nu-ți înghețe mâinile pe pahare, băuturi cu multe grade, ceaiuri fierbinți pentru șoferi, adică eu, și o mulțime de peste 50 de oameni care fredonau fiecare piesă.”, spune Cristi Neacșu. 


„A fost o nebunie frumoasă și mi s-a confirmat încă o dată că muzica îi apropie cel mai mult pe oameni. I-am văzut cum se împrietenesc, cum se îndrăgostesc, iar asta mă bucură cel mai mult când „ies în teren”. Ăsta e spiritul WinterKiss, să fim printre oameni și să le facem cele mai frumoase weekenduri. Din alea de povestit lunea la birou și CARE încep așa „Mamă! să vă spun ce weekend am avut…Trebuie sa mergeți și voi neapărat”, completează Cristi.


Sinaia 


La Sinaia, cei care s-au ocupat cu voia bună pe pârtie, la WinterKiss, au fost OLiX și Bad & Boujee


„Cu o zi înainte am avut emoții că ploua, dar fix sâmbătă, când am plecat din București, a venit marea zăpadă și au venit mulți oameni la munte”, spune OLiX.

Tot el ne povestește că la WinterKiss Sinaia a fost un public format din 300 de oameni. 

„Pârtia a fost plină de oameni veniți la schi, placă sau doar la un pahar de vin fiert, pentru a se bucura de prima zăpadă din acest an. Noi am avut grijă să facem un un super party, alături de Bad & Boujee. Am avut și multe concursuri cu petrecăreții din fața pupitrului”, completează OLiX.

Iată cum a fost WinterKiss la Sinaia: 


Nu uita că vei putea asculta la radio petrecerile WinterKiss, în fiecare sâmbătă și duminică, între orele 19:00 și 21:00!

Weekendul următor WinterKiss vine pe următoarele pârtii: 

  • Poiana Brașov - Sâmbătă 27 - Neacșu 
  • Straja - Duminică  28 - Partydul Kiss FM + MC Tom + Dj Emil Safta

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.