„Dacă nu te văd, nu am să trăiesc până la sfârșitul verii”, „Cumpără-ți niște haine frumoase pe care să le porți în Iulie, la înmormântarea mea”, „O să dormim împreună, la 2 metri adâncime”... parcă nu sunt versurile clasicei povești de dragoste; și chiar nu sunt! UNKLFNKL și Ioana Ignat sparg tiparele și reinventează drama despărțirii prin versurile atipice, sound-ul special și linia pe care o vei fredona involuntar.
„Veneam dintr-o călătorie cu mașina destul de lungă, eram prin Ungaria sau Slovenia și am oprit la un fast-food pe autostradă. În timp ce așteptam la coadă, a ieșit din bucătărie o fată, probabil managerul de acolo, care a început să țipe la toți angajații. Am zis: 'Ce stresată este săracă fata, nu știu cum o să treacă peste această vară. Nu eram în mijlocul unei povești de dragoste, dar asta a fost momentul zero al piesei!”, spune UNKLFNKL
Ioana a mărturisit că i-a plăcut direcția din prima secundă, chiar dacă piesa nu se încadrează în zona care a consacrat-o.
„Six Feet Deep este rezultatul unei colaborări neașteptate cu UNKLFNKL. Piesa este total diferită față de tot ce am lansat eu până acum. Sunt pur și simplu nerăbdătoare să ajungă la toată lumea. Sunt îndrăgostită de piesa asta și cred că și publicul va fi fascinat pentru că este un amestec foarte tare de stiluri.”
Videoclipul a fost regizat de SAN, cu DOP & color David Mogan și producție Tag Cinematography.
Gabriel Maga, cunoscut și sub numele de UNKLFNKL, a debutat pe scena muzicală din Romania, evoluând și perfecționându-se timp de 10 ani în Vancouver, Canada.
UNKLFNKL este un artist complet, experimentat, ce a cunoscut succesul pe trei continente. A fost apreciat în Canada pentru producțiile sale eclectice și abordarea inovatoare, a ajuns un recunoscut DJ în cluburile din Asia și a captivat publicul în calitate de chitarist pe marile scene din România alături de trupa VUNK.
În prezent, UNKLFNKL își construiește proiectul independent în București, adoptând o abordare experimentală. Stilul său muzical se definește prin explorarea stilurilor electro, deep house, techno, slap house, hip-hop și, uneori, pop. Printre piesele sale de succes se numără "Oh my Darling", "Persian Lane", "To the Moon and Back" în colaborare cu Dayana și "Lie for Me".
Din 2017 până în prezent, Ioana Ignat, una dintre cele mai talentate artiste din industria muzicală românească, a depășit bariere și a cucerit topuri muzicale prin melodiile compuse și lansate.
Carismatică și creativă, Ioana este un artist cu apariții live excepționale, reușind să cucerească atât publicul, cât și scenele industriei muzicale. Debutul Ioanei înseamnă hitul „Doar pe a ta”, piesa anului 2017, care a ajuns no. 1 în topurile muzicale.
În prezent, Ioana Ignat are numeroase hituri care au ajuns pe locul 1 în topurile radiourilor și care au strâns milioane de vizualizări pe YouTube și stream-uri pe Spotify, printre care se numără piesa „Nu mă uita”, care are în prezent peste 102 de milioane de vizualizări pe YouTube. Ioana Ignat pregătește lansarea albumului său de debut, pe care se va afla și piesa „Vocea Inimii”.