Ariana Grande și Cynthia Erivo joacă în musical-ul „Wicked” - primul teaser-trailer e aici

Filmul va apărea în cinematografe pe 27 noiembrie.

Mai avem de așteptat până să le vedem împreună pe Ariana Grande și Cynthia Erivo pe marile ecrane, dar primul teaser-trailer „Wicked” e aici. 

Regizat de Jon M. Chu, producția va avea două părți și este inspirată de piesa de pe Broadway cu același nume; a doua parte va fi disponibilă abia pe 26 ianuarie, 2025.

Povestea este un prequel la aventurile din „Vrăjitorul din Oz” și, practic, ne arată background-ul „Vrăjitoarei Rele din Vest.”

„Filmul ăsta are de toate - numere muzicale impresionante, cât și acțiune fantastică. Plus de asta, are la bază o poveste clasică, Vrăjitorul din Oz. Însă, la final de zi, nu este vorba despre astea, ci despre schimbare și cum este necesar ca lucrurile să fie din ce în ce mai bune”, a spus Chu în cadrul CinemaCon din aprilie 2023.

Erivo este foarte încântată de rolul ei și în 2022, atunci când au început filmările, ea a mărturisit că adaptarea va fi „ceva ce nu ai mai văzut până acum.”

„Cred că ne vom bucura de magia filmului. Vom încerca să ne punem propria amprentă pe ceva ce știm deja și vom încerca să arătăm povestea a două femei care sunt surori”, a continuat ea.


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.