Fiica fostului președinte al Statelor Unite, Barack Obama, își dorește o carieră în cinematografie, iar primul film scris și regizat de ea, „The Heart”, a avut premiera în cadrul Festivalului de Film de la Sundance.
În încercarea de a se detașa de numele sonor al părinților ei, deoarece și mama ei, Michelle Obama, este o personalitate și autoare recunoscută la nivel mondial, Malia a ales să-și spună Malia Ann (așa cum este numele ei mijlociu).
Barack și Michelle au intrat și ei în industria cinematografică, atunci când au lansat, în 2018, compania Higher Ground Productions, cu scopul de a spune povești care să inspire, dar care să-i și distreze pe oameni; „Leave de World Behind” este unul dintre proiectele de succes care a fost făcut de casa lor de producție.
Malia, 25 de ani, și-a făcut debutul pe covorul roșu de la Sundance, iar părinții ei nu au fost prezenți, probabil pentru a-i da ocazia să fie doar ea în lumina reflectoarelor.
În ceea ce privește „The Heart”, tânăra și-a descris scurtmetrajul drept „o poveste ciudățică, un fel de fabulă, despre un bărbat care este în doliu după mama lui. Femeia, înainte să moară, a lăsat notat în testament o ultimă dorință mai puțin obișnuită pentru el.”
Filmul a fost produs de compania artistului Donald Glover, Gilga, și este primul proiect regizat de Malia, deși la partea de scenariu a mai lucrat și pentru seria „Swarm” de pe Amazon Prime.
„Este o persoană extrem de profesionistă. Este un scriitor și un artist incredibil”, a spus co-creatoarea „Swarm” despre absolventa de Harvard, într-un interviu pe care l-a acordat în ianuarie 2023 celor de la Vanity Fair.
Donald Glover are aceleași cuvinte de laudă pentru ea: „Cred că este o persoană care va avea parte de foarte multe lucruri bune în viitor. Scriitura ei este excelentă și nu putem să ne comportăm cu mănuși cu ea, doar pentru că este fiica fostului președinte.”