Carismaticii băieți din trupa AKORD, Igor și Eduard, au lansat recent un nou single – Răpirea din Seray. Este o compoziție dance cu elemente orientale care vine să facă un update muzical pentru vechea poveste despre răpirea din Seray. Deși AKORD produce și lansează piese în stil pop, această linie muzicală nouă s-a dovedit a fi foarte apreciată de către publicul meloman. Piesa precendentă, „Cine-i Soarele tău”, a devenit un hit cu zeci de milioane de vizualizări pe rețelele sociale.
Lansarea noului single „Răpirea din Seray” se înscrie în seria de succese în lanț pe care Trupa AKORD le trăiește și le savurează din plin: două concert solo, consecutiv și cu sold out, la Sala Palatului din Chișinău; concerte solo în Italia, Belgia, Suedia, Olanda, Anglia, precum și numeroase concerte la nivel național, la fel de anvergură și cu sold out.
Pe lângă faptul că AKORD este unul dintre cele mai solicitate proiecte muzicale, trupa își menține, deja al patrulea an și poziția de cea mai difuzată trupă pop din Republica Moldova.
Igor Sîrbu și Eduard Malareu sunt interpreții care țin la calitatea produsului muzical și la mesajul transmis publicului, lucru confirmat și prin piesele „Casa Mea”, „Hora Dorului”, „Prea Departe”, „Satele Moldovei Mele”, „Unde, Unde”, „Prizoniera” și altele. Artiștii, împreună cu textierul și compozitorul Iurie Badicu, formează o echipă profesionistă, reușind să lanseze aproximativ 50 de piese proprii, peste 30 de clipuri și 6 albume fizice și digitale; de asemenea în palmaresul AKORD se înscriu numeroase concerte solo pop-simfonice cu orchestre valoroase și dirijori remarcabili. Am discutat cu Igor și Eduard pentru a afla mai multe despre noul single, concerte și planuri de viitor.
Recent ați făcut o vizită în România, cu ocazia unui concert desfășurat la Brașov. Cum a fost atmosfera și cum vă place la noi?
A fost un concert superb, live, la Centrul Cultural Reduta, iar publicul a reacționat extraordinar. Ca de obicei, publicul din România ne face să ne simțim bine veniți iar noi, la rândul nostru, suntem bucuroși să vedem reacțiile lor pozitive.
Ce alte concerte veți mai avea în România?
Vom reveni cu forțe proaspete în România în toamnă, cu ocazia unei serii de concerte în mai multe orașe din țară în Cluj, Craiova, Iași, Bacău și București. În curând vom anunța datele și locurile unde vom avea concerte, astfel că fiți cu ochii pe rețelele noastre de socializare.
Cât de des concertați aici?
De-a lungul anilor am colaborat cu o serie de oameni de succes din industria muzicală românească, precum și cu case de producție muzicală (HaHaHa Production, Famous Producțion, Laurențiu Duță și mulți alții), deci suntem strâns legați de piața muzicală de aici. Totodată am avut și concerte multiple în fiecare an aici, în mai multe orașe din țară.
Știm că aveți o mulțime de concerte în Europa – ne puteți spune unde ați cântat în ultima perioadă și ce urmează?
Ne pregătim pentru un concert în Atena, pe 28 aprilie. Suntem foarte entuziasmați pentru că e prima oară când cântăm acolo, dar sperăm să nu fie ultima. Mai multe detalii puteți găsi pe paginile noastre de social media.
Recent ați lansat un nou single – Răpirea din Seray – spuneți-ne mai multe despre noua piesă.
Da, este o piesă de care suntem foarte entuziasmați, am cântat-o recent în premieră la „Vorbește Lumea” pe Pro TV și poate fi ascultată pe conturile noastre de YouTube sau Spotify. Este o compoziție dance cu elemente orientale care vine cu un update muzical pentru vechea poveste despre răpirea din Seray. Deși AKORD produce și lansează piese în stil pop, această linie muzicală nouă s-a dovedit a fi foarte apreciată de către publicul meloman. Amintim că, precedenta piesă „Cine-i Soarele tău” a devenit un hit cu zeci de milioane de vizualizări pe rețelele sociale.
Sunteți cea mai difuzată trupă pop la radio și tv din Republica Moldova – cum ați ajuns la această performanță?
Am trecut prin multe împreună, deci putem spune că suntem o echipă creativă, unită și puternică! Am muncit mult pentru rezultatele noastre, am scos multe piese și am avut multe concerte. Acum ne bucurăm de rezultate și țintim în continuare tot mai sus. Noi facem o echipă foarte bună cu textierul și compozitorul Iurie Badicu – am reușit de-a lungul timpului să lansăm peste 50 de piese proprii, peste 30 de clipuri și 6 albume fizice și digitale; de asemenea în palmaresul AKORD se înscriu numeroase concerte solo pop-simfonice cu orchestre valoroase și dirijori remarcabili.
Sunteți o echipă frumoasă cu o mulțime de proiecte de succes în palmares – spuneti-ne mai multe despre voi, pentru cei care nu v-au gustat muzica până acum.
Povestea Akord, în formula veche, a început pe 4 decembrie 2006, pe scena Palatului Național din Chișinău, în cadrul spectacolului „Potcoava de aur”, organizat de Radio Noroc. Povestea nouă, însă, a început în 2019, pe scena Moldova Music Awards, unde am intepretat piesa „Zboară fluturi”, anterior lansasem și videoclipul acestei piese. Lansarea noului single „Răpirea din Seray” se înscrie în seria de succese în lanț pe care trupa AKORD le trăiește și le savurează din plin: două concert solo, consecutiv și cu sold out, la Sala Palatului din Chișinău; concerte solo în Italia, Belgia, Suedia, Olanda, Anglia, precum și numeroase concerte la nivel național, la fel, evenimente de anvergură și cu bilete sold out.
Cel mai spectaculos concert?
Pe 2 martie anul acesta am avut un concert superb la Milano, dar ținem mult și la Chișinău, unde am avut în iarnă două concerte solo, pe 2 și 3 decembrie 2023.
Cel mai spectaculos oraș/loc unde ați cântat?
Am cântat în multe locuri superbe de-a lungul timpului, iar următorul sperăm să fie Madrid, unde vom concerta la finalul acestui an pentru publicul care ne așteaptă de mult timp acolo.
Planuri de viitor?
Vom avea un turneu important în SUA, pe care îl începem chiar în noaptea de revelion și suntem foarte bucuroși să ajungem cu muzica noastră pe continentul american. Pentru viitor mai pregătim și diverse colaborări cu artiști talentați și o mulțime de piese noi.