Ilie Năstase și regizorul Tudor Giurgiu au fost prezenți în studioul Kiss FM, la emisiunea „Drive Time cu Ana și Alex.”
Ei au vorbit despre filmul „Nasty”, documentar care prezintă viața și cariera primului sportiv numărul I din tenis.
„Băiatul rău al sportului”, „magnific”, „fermecător”, „temperamental”, „arogant”– sunt doar o parte dintre cuvintele folosite de-a lungul anilor de presa internațională pentru a-l descrie pe tenismenul român Ilie Năstase.
Viața și cariera primului număr 1 din istoria clasamentului ATP, controversele care l-au înconjurat, dar și amprenta pe care a lăsat-o asupra lumii tenisului sunt subiectul documentarului „Nasty.”
Vei avea ocazia să vezi magini de arhivă extraordinare și interviuri cu unii dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume, precum Rafael Nadal, Björn Borg, Jimmy Connors, Nadia Comăneci sau Boris Becker. Și Phil Knight, co-fondatorul Nike, vorbește, într-un interviu exclusiv, despre relația cu Năstase, acesta fiind primul sportiv profesionist care a semnat un contract de reprezentare cu celebrul brand în 1972.
În 1972, Ilie Năstase a câștigat primul său US Open și a ajuns în finala Cupei Davis și a Wimbledonului. O combinație irezistibilă de talent, excentricitate și umor au făcut din Nasty (porecla pe care i-a dat-o presa) un veritabil showman admirat de fani, comentatori, dar și de alți sportivi. După Năstase, tenisul nu a mai fost la fel.
„Ilie Năstase pe teren a fost fabulos. Acest tânăr venit dintr-o țară comunistă a reușit, în doar câțiva ani, să cucerească lumea prin talent și personalitate. Lucrăm de 5 ani pentru acest proiect, timp în care am descoperit arhive impresionante despre cariera și viața lui Năstase și am avut șansa să discutăm cu superstaruri ale sportului, oameni care au fost profund influențați de el. Cred că, în final, eforturile noastre se vor vedea pe marele ecran – un portret al unui personaj complex, mereu surprinzător, greu de definit, care a făcut istorie și pentru România, dar și pentru tenis”, a spus Tudor Giurgiu, regizor și producător.
„Și ceilalți sportivi de vârf români merită un documentar”
Prezent alături de Ana Moga și Alex Ștefănescu în studioul Kiss FM, Ilie Năstase a vorbit despre cum nu doar el merită un documentar despre viața lui, ci și ceilalți sportivi de vârf ai României, de la Ivan Patzaichin, la Hagi sau Nadia Comăneci.
„Dacă cineva nu insistă și nu pune pasiune într-un astfel de proiect, nu se va întâmpla nimic, deoarece statul român nu o să facă treaba asta”, a mărturisit el.
Apropo de nume sonore din lumea sportului, la premiera de gală vor fi prezenți și sportivi renumiți, de la Nadia și Boris Becker, la Hagi, Elisabeta Lipă sau Sorana Cîrstea.
Dacă vrei să fii și tu prezent la event, bilete îți poți lua de aici.
„Vor fi prezenți mulți sportivi care au adus glorie țării, iar „Nasty” este într-adevăr un film care ar putea deschide și seria altor documentare”, a precizat Giurgiu.
„Mi s-a permis cam totul în acea perioadă”
În anii 1970, când a fost în plină glorie, Năstase a trăit timpuri complet diferite de ziua de azi, și este conștient de asta.
„Am avut mare noroc, mi s-a permis cam totul în perioada aia”, spune el, nu fără a menționa cum obișnuia să fie plecat 11 din 12 luni pe an.
Relația cu Ion Țiriac nu a lipsit din discuție și Ilie a recunoscut legătura dintre ei și cum s-au completat foarte bine pe teren, chiar dacă a fost „o dezamăgire” pentru că nu au câștigat Cupa Davis.
„Un film care te binedispune”
Regizorul „Nasty” a povestit cum documentarul este un film care îi va binedispune pe oameni, dar și un prilej pentru cei din generația nouă să-l vadă pe Ilie cum joacă.
„Filmul vorbește despre cariera lui și restituie imagini de care doar am auzit, dar nu le-am văzut”, a completat el. Anul trecut, când documentarul nu era complet gata, la Cluj, a avut loc o vizionare restrânsă, unde Năstase a avut prilejul să vadă filmul, iar fostul sportiv și regizorul au mărturisit că au plâns și a fost extrem de multă emoție la finalul acestuia.
Întrebat dacă ar fi să aleagă un actor pentru un film artistic despre viața lui, Ilie a spus fără ezitare că ar merge înainte cu Robert De Niro. Cei doi sunt și prieteni, după cum adaugă sportivul, din perioada în care el a locuit 12 ani la New York.
„Ce-am făcut eu pe teren astăzi nu se mai poate face”
Ilie Năstase vrea să-și lase moștenirea tinerilor, dar este convins că ceea ce a făcut el pe teren, în acele vremuri, astăzi nu se mai poate face, și nici în viitor. Regulamentele au devenit extrem de stricte pentru jucători: „O să le spun jucătorilor tineri - am fost norocos că am scăpat doar cu amenzi și nu m-au băgat la pușcărie.”
El a menționat cum există și foarte multe zvonuri despre el, cum ar fi acela că s-ar fi culcat cu mii de femei. „Dacă ești numărul I nu-ți permiți să faci altceva, îți ia din energie”, a explicat el.
La întrebarea despre ce lecție de viață ar vrea să împărtășească cu cei care-i vin din spate, din toate experiențele lui, Năstase a vorbit despre cum majoritatea tinerilor nu l-au văzut jucând, așa că vrea să-și împărtășească trofeele cu ei. „Îmi doresc să le dau un imbold, că și ei pot face ceva. Și ei au o șansă, dar trebuie să iubească ceea ce fac.”
Năstase și muzica
Și cum suntem la un post de radio, n-a putut să lipsească întrebarea și despre vinilul „Nasty.”
În 1987, aflat în plină glorie internațională, tenismenul român Ilie Năstase a primit propunerea de a înregistra două melodii în Franța.
La inițiativa brandului Adidas, pe care Năstase l-a reprezentat timp de 50 de ani, sportivul a petrecut câteva săptămâni într-un studio faimos din Paris, iar rezultatul poate fi ascultat pe discul de vinil Globe Trotter Lover, lansat pentru prima dată și în România. Poți comanda vinilul de aici sau aici.