Ziua de vineri a început în forță, odată cu lansarea piesei „Departe de apus”, o colaborare între Cabron, Smiley și Puya.
Toți trei au venit în studio alături de Ciprian și Cătălin (Corina revine de luni), unde au vorbit despre viață, sfaturi pe care și le-ar fi dat în trecut, dar și despre carieră.
„Motivaționalul anului” a numit Dinu piesa, nu fără a-i întreba pe băieți ce și-ar fi spus în trecut sau ce ar fi schimbat, cu mintea de acum.
Cabron a mărturisit că nu ar schimba nimic, deoarece are tot ce-i trebuie, în timp ce Smiley a vorbit despre cum i-ar fi plăcut să fie mai încrezător. „Ai ajuns departe cu timiditatea asta”, a glumit Puya.
La rândul lui, Puya a confirmat cele zise de Cabron și a subliniat cum greșelile, dar și „micile prostii” pe care le-a făcut i-au oferit experiență. „Cum să acumulezi experiență dacă n-o dai în bară?”
Băieții au trecut și la subicte de viață și cum melodia cuprinde mai multe aspecte interesante, cum ar fi și îndemnul ca oamenii să țintească tot mai sus.
„Atunci când ești mic, fiecare lucru pe care-l faci e încurajat și aplaudat, dar pe măsură ce crești, chiar și lucrurile mari pe care le faci nu mai contează pentru nimeni. Descurajările se înmulțesc și e foarte important să ai oameni lângă tine care să-ți spună că ești bine așa cum ești tu, atâta vreme cât ești fericit”, a continuat Smiley.
Artistul a precizat și cum și-a dorit mereu o colaborare cu Puya, iar cel care i-a legat a fost Cabron, atunci când a venit cu ideea „eu țintesc tot mai sus.”
Te lăsăm să asculți tot interviul în podcast-ul de mai jos: