Într-un interviu acordat la Zach Sang Show, artistul a spus: „Când mă uit în spate, singurul lucru de care-mi pare rău este că nu m-am bucurat de timpul petrecut alături de băieți în „One Direction.”
Simt că am luat lucrurile prea în serios, știi? Sunt recunoscător că pot fi mai fericit acum. Pot cu adevărat să mă bucur de lucruri și de propria mea perspectivă, știi? Văd mai degrabă partea plină a paharului. Asta este alegerea mea.”
Malik a șocat o lume întreagă atunci când a hotărât să părăsească formația în 2015. Un an mai târziu, grupul (Niall Horan, Liam Payne, Harry Styles și Louis Tomlinson) s-a destrămat. Zayn era doar un adolescent atunci când Simon Cowell a format band-ul, după X-Factor UK. La acea vreme, spune el, nu prea înțelegea ideea de a fi fericit, dar între timp a învățat și a lucrat la asta.
„Ar trebui să fii o persoană ok. Cineva pe care oamenii să și-l dorească în jur și să se bucure de prezența ta. Ar fi bine să aduci lumină în viața celor din jurul tău și nu să fii un nesimțit”, adaugă tânărul.
La partea de maturizare a contribuit și fiica lui, Khai, pe care o are cu fosta lui iubită, Gigi Hadid.
„Pur și simplu mă face fericit. Am atât de multă iubire în mine, iubire pe care n-am avut-o înainte ca ea să se fi născut. Râde mereu și vrea să facă mereu prostioare. Are o perspectivă fresh asupra vieții”, încheie el.