Kiss Time Out

Coldplay - „Music of the Spheres” la București, ziua II - Chris Martin învinge ura cu iubire: ce a transmis artistul românilor și cum publicul a cântat în ploaie pe manele

Tu ai participat la show?

Atunci când Coldplay a anunțat show-ul „Music of the Spheres” la București, s-a creat o adevărată isterie în rândul oamenilor, așa că trupa a hotărât să aibă două spectacole pe Arena Națională, nu doar unul.

Primul a avut loc pe 12 iunie, iar al doilea astăzi, pe 13 iunie.

Turneul formației britanice a început în martie 2022 (se va încheia în noiembrie anul ăsta) și toate concertele pe care le-au avut în jurul lumii au fost axate pe ideea de iubire, susținere, suport, grijă față de mediu, sustenabilitate, cât și grijă față de minorități sau față de cei a căror voce nu se aude în mulțime. 


Jocul de lumini, culorile, optimismul solistului Chris Martin, organizarea spectacolului, energia pozitivă pe care muzica lor o transmite, toate înglobează mesaje frumoase, mesaje care în mod normal ne îndeamnă la apreciere colectivă, menită să scoată ce-i mai bun din noi și să ne facă să ne vedem unii pe alții, așa cum suntem, cu bune și cu rele, oameni, la bază. 

„Everyone is an alien somewhere” a fost unul dintre mesajele centrale ale show-ului concept, unul care să ne ducă cu gândul tot la o formă de acceptare reciprocă. Un altul, mai simplu, a fost - „Believe in love”.

Ce poate fi mai ușor de atât? Oare cum ar arăta o societate dacă am alege să vedem și astfel lucrurile? Oare cum am fi cu toții dacă am crede mai mult în iubire și mai puțin în ură?

Am văzut show-ul celor de la Coldplay la Amsterdam și am simțit magia unui spectacol gândit cu sufletul - trupa a simțit o bucurie pe scenă și publicul s-a lăsat condus ce acel vibe.

Așa cum e de așteptat, publicul diferă de la o țară la alta, de la un oraș la altul, însă coregrafia lui Chris este aceeași - cântă, iar apoi, la un moment dat, aduce pe cineva din public pe scenă.

În general, oamenii apreciază gestul ăsta de inițiativă. Oricum ar fi, face parte din actul artistic, iar dacă respecți un artist și-ți place cum se comportă cu tine, atunci o faci până la capăt, nu?

În prima seară de concert, pe lângă o tânăra care-și serba ziua în ziua show-ului, a mai urcat pe scenă un artist de 20 de ani, Babasha. Nu mulți am auzit despre el, dar toți am auzit după show. El a cântat o manea, acompaniat de solist, moment în care majoritatea a început să huiduie, spre șocul trupei, dar și a celor care au speranțe mai mari pentru ce înseamnă societatea românească în 2024.

Poți citi aici și aici mai multe despre subiect, la fel cum poți deschide Marele Internet și vei afla și vedea opinii din toate direcțiile.


Seara de azi a fost specială, în primul rând pentru că solistul a comentat ziua de ieri. De fapt, în spiritul ideii show-ului, Martin a învins ura prin iubire și a transmis publicului român:

„Ieri, am cântat aici, de asemenea. A fost primul nostru concert în România și, evident, s-au întâmplat lucruri interesante. La început m-am simțit șocat, trist, m-am simțit cumva vinovat, ca și cum am fi făcut ceva greșit. Apoi m-am dus să mă culc, și cât încercam să adorm am realizat că voi sunteți publicul nostru și vă iubim necondiționat. Nu puteți face nimic care să ne facă triști. Călătorim în toată lumea și poate nu înțelegem lucrurile prin care treceți la nivel individual sau cultural, dar tot ceea ce știu este că iubim toți oamenii în mod egal, iar asta înseamnă că iubim și toți românii. Ieri a fost foarte frumos pentru noi, deoarece ne-am dat seama că puteți face tot ceea ce vreți, deoarece noi vă vom iubi în continuare și vom reveni în România, deoarece ne place aici. Apoi, s-a întâmplat ziua de azi și avem un public extraordinar! Dar vreau să schimb ceva. Ieri au fost câțiva oameni care au huiduit și nu a fost atât de bine, așa că azi, timp de 5 secunde, aș vrea să huiduiți mai bine și mai tare decât ieri, să pot să aud! Asta da! A fost cea mai bună huiduială de care am avut parte vreodată! Și dacă vreți să o faceți și azi e ok, vă iubesc oricum!”

La final de spectacol, cei aflați pe Arenă au aplaudat în delir, iar Coldplay le-a transmis celor prezenți să fie pregătiți, pentru că toți vor cânta manele. Babasha a reapărut pe scenă, de data asta în aplauzele celor prezenți. Lumea a cântat manele în ploaie și a aplaudat. 

--

Fiecare dintre noi poate să găsească scuze și argumente pentru ceva ce a ieșit din „cursul firesc al lucrurilor”, adică un concert cu o tematică foarte clară - IUBIRE ALL THE WAY.

Poate ne place să fim mai tare recunoscuți în lume drept poporul care huiduie manelele (dar care le dansează și cântă în contextele potrivite), decât cel care acceptă și latura asta ca parte din ADN-ul lui?

Poate ne place să ne justificăm unele comportamente în multe cuvinte care, în cele din urmă, par lipsite de esență? Poate ne place să ne sabotăm o seară așteptată, unde aveam toate elementele să ne simțim super bine?

Fiecare dintre noi ar fi bine să-și răspundă la toate astea, așa cum vrea, public sau în propria intimitate.

Cert este că ura poate instaura frică, dezamăgire, conflict, supărări și o paletă largă de emoții negative, în timp ce iubirea ne poate salva, oricât de clișeic sună.

Iar muzica este o formă de iubire. Și dacă luăm lucrurile în ansamblu, dacă lăsăm propriile frustrări și dezamăgiri la ușă, dacă ne conectăm la prezent, atunci poate am simți pe deplin asta. 

„Believe in love” rămâne mai actual ca oricând, iar discursul și abordarea lui Chris Martin de azi fix asta ne arată!

Sau, cum ar spune prietenii noștri de la ABBA:

„So I say thank you for the music, the songs I'm singing
Thanks for all the joy they're bringing
Who can live without it? I ask in all honesty
What would life be?
Without a song or a dance, what are we?
So I say thank you for the music, for giving it to me.”


Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.