Andrei Bănuță a lansat o nouă piesă - „Altfel de amor”

O iubire mare, da’ parcă prea greu de dus…

Despre o astfel de iubire cântă Andrei Bănuță în noul lui single. 

După ce a cucerit inimile ascultătorilor cu o declarație de dragoste transpusă în versurile piesei „Inima mea e locul tău”, Andrei își pune semnătura inconfundabilă pe „Altfel de amor”, vibe-ul flirty al acesteia fiind perfect pentru zilele fierbinți de vară. 

Ideea cântecului urmărește o poveste de dragoste profundă, care transcende orice barieră - fie ea impusă chiar de persoana iubită, melodia poate fi considerată o invitație ce permite întoarcerea la nesfârșit la cel ce cândva părea să fie suflet pereche. 


Piesa a fost scrisă de Andrei Bănuță și produsă de Costel Dominteanu (DOMINO), cei doi colaborând în trecut la realizarea hitului „Afară plouă”. Regizorul clipului, Quba, a transmis starea piesei prin cadre cinematice, desprinse parcă dintr-un film american.

„Știți deja că pentru mine, fiecare piesă, dar și lansarea ei reprezintă ceva extrem de special. Sunt extrem de fericit că, de astăzi, „Altfel de amor” va putea face parte din coloana sonoră a relațiilor fiecăruia dintre voi”, a spus artistul.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.