Aria Moon vine cu o surpriză și lansează o variantă acustică live a piesei „Vara de 4x” alături de Mark Stam. Cei doi și-au unit forțele pentru o colaborare perfectă, iar melodia le este oferită în dar tuturor celor care visează cu ochii deschiși la o poveste de iubire trăită vara sau chiar toată viața.
Dacă ți-a plăcut „Vara de 4x” trebuie neapărat să asculți și varianta acustică, pe care Aria Moon și Mark Stam au lansat-o! Cei doi artiști te invită să îți iei în brațe persoana favorită în cel mai frumos anotimp, în care se nasc povești de iubire ca în filme.
„Lucrez zilnic în studio cu oameni minunați, dar există și acei oameni alături de care simt o conexiune artistică foarte puternică. Unul dintre acești oameni este Mark Stam. Împreună am compus "Vara de 4x", o piesă care ne-a intrat în suflet din primul moment. Deși această piesă este single-ul meu de vară, mi-am dorit foarte mult o colaborare cu Mark, fiindcă știu cât de multă emoție transmite vocea lui. Este o piesă în care am pus mult suflet, astfel că ne-am hotărât să lansăm și varianta de live session. Sperăm să le placă tuturor atât de mult pe cât ne place nouă!”, spune Aria Moon.
„Țânțarii, apusul mirific și vibe-ul nostru au fost doar câteva dintre ingredientele care au făcut ca live-ul acesta să iasă atât de frumos. Sper să simțiți energia pozitivă pe care am avut-o în timpul filmărilor și să o preluați și voi de fiecare dată când ascultați piesa. Oricum, nimic nu se compară cu sentimentul pe care l-am avut în ziua în care am scris piesa împreună cu Aria Moon în bucătăria studioului cu chitara în mână, dând din cap în timp ce savuram refrenul proaspăt scris. Nu ezitați, ascultați live-ul dar și piesa originală și împărțiți-o cu toți cei pe care îi cunoașteți!”, declară și Mark Stam.
Aria Moon are o prezență puternică, însă dă dovadă de o sensibilitate aparte, demonstrând că este o artistă cameleonică. Înainte de a lansa piesele sale, ea a scris melodii pentru artiști cunoscuți precum Adda, Lidia Buble și Nicole Cherry. Printre piesele sale single se numără “Dimineți și nopți” , “Bulevard” și “Maniac”, dar a avut și o colaborare cu Andrei Bănuță pentru “Barman” și continuă să surprindă prin potențialul său.
Mark Stam este un cântăreț, compozitor și dansator din Republica Moldova. Acesta s-a lansat în 2017, anul care a marcat și dezvăluirea primului său single, “A murit Iubirea”. Piesele precum “Impar”, “Vina mea” sau “Ultima oară” l-au adus în atenția publicului, iar tânărul a reușit să aibă colaborări și cu artiste cunoscute, cum ar fi Alina Eremia sau AMI, pentru “Doar noi” și “Ca Să Fii Fericit”. De asemenea, Mark Stam a apărut și pe coperțile revistelor de modă destinate bărbaților.