Rareș Tone are doar 13 ani și este unul dintre cei mai tineri DJ din România.
El a pus muzică la UNTOLD, în fața studioului Kiss FM, amplasat la intrarea în festival, iar momentul său principal a fost intens apreciat de public, ba chiar de Irina Rimes, care a fost și ea prezentă să-l vadă în acțiune.
Rareș este foarte talentat și are și o poveste interesantă de viață, așa cum te invităm să descoperi în interviul de mai jos.
PS: Pe toată perioada UNTOLD, la studioul Kiss FM, vor mixa LIVE peste 36 de DJ. Te așteptăm să ne cunoști și să ne distrăm împreună pe timp de zi, dar și seara, la petrecerile noastre PANANARAMA.
Rareș, ești unul dintre cei mai tineri DJ care a încearcă să se impună pe scena muzicală din România. Povestea ta este una impresionantă și plină de provocări. Ne poți spune mai multe despre începuturile tale și cum ai ajuns aici?
Mulțumesc mult! Povestea mea nu a fost deloc ușoară. La vârsta de 6 ani, părinții mei au decis să mă mute la o altă școală, iar acolo am întâmpinat un bullying foarte grav. Fiind un copil emotiv, acele momente m-au afectat profund și, din păcate, mi-au declanșat un psoriazis. A fost o perioadă foarte dificilă pentru mine.
Înțeleg că lucrurile s-au complicat și mai mult în timpul pandemiei. Ce s-a întâmplat atunci?
Da, pandemia a adus o altă provocare majoră. Tatăl meu lucra la un clip de prezentare pentru utilizarea testelor COVID în școli, și am fost implicat în filmare ca elevul care demonstra cum se folosesc testele. Aceste clipuri au apărut peste tot, în presă și în toate școlile. Comentariile negative au fost copleșitoare și asta a agravat psoriazisul. Am încercat multe tratamente, dar nimic nu părea să funcționeze.
Cum ai reușit să depășești aceste dificultăți și să găsești o cale de a te vindeca, atât fizic, cât și emoțional?
În acele momente grele, am descoperit că muzica mă ajută să mă simt mai bine. Medicii mi-au explicat că psoriazisul este strâns legat de starea emoțională, iar atunci când mixam muzică, simțeam o liniște și o bucurie care îmi lipseau. Întâmplător, am ajuns la Dj High Way, unde am descoperit echipamentele profesionale de DJ. De atunci, mi-am dat seama că acesta este drumul pe care vreau să-l urmez. Fiecare zi petrecută în studio mă făcea să mă simt mai bine, iar psoriazisul începea să se vindece. Muzica a devenit cel mai bun tratament pentru mine.
Este extraordinar cum muzica te-a ajutat să te vindeci. Ce mesaj ai pentru alți tineri care se confruntă cu bullying-ul sau psoriazisul?
Sunt convins că mulți tineri care trec prin aceleași situații ar putea găsi alinare în muzică, la fel cum am găsit și eu. Le recomand cu încredere să urmeze o pasiune, să își găsească acel lucru care le aduce bucurie. Școala de DJ - Dj High Way a fost locul care m-a ajutat să mă regăsesc și să îmi transform viața. Cred că și alți tineri ar putea beneficia enorm de pe urma unei astfel de experiențe.
Faptul că ești astăzi aici, pe scena unui festival, la Studioul KISS FM, atât de mare precum Untold, este o realizare extraordinară. Cum te simți?
Sunt extrem de fericit și recunoscător că am ajuns aici. Le mulțumesc celor de la Dj High Way pentru tot ce au făcut pentru mine și tuturor celor care mă susțin. Este un vis devenit realitate și mă simt binecuvântat că am această șansă. Sper ca povestea mea să inspire și alți tineri să își urmeze visele, indiferent de obstacolele pe care le întâmpină.