Grupul electronic, nominalizat la GRAMMY și cu multiple discuri de platină, Swedish House Mafia, și cântăreața, compozitoarea și producătoarea Alicia Keys, câștigătoare a 16 premii GRAMMY, au făcut echipă pentru a lansa o versiune reimaginată a clasicului atemporal „Finally” de la Kings of Tomorrow.
Piesa a luat viață acum aproximativ 2 ani și de atunci a stârnit interes la nivel mondial, deoarece Swedish House Mafia a inclus-o în seturile lor live. Melodia abordează teme precum trecerea timpului și reflecția asupra propriilor alegeri și greșeli.
Această lansare urmează single-ului „Lioness” cu Nikki & The Dove, lansat în iunie, care a fost foarte apreciat de fani după premiera sa live în 2023.
În această vară, Swedish House Mafia a cântat la o serie de festivaluri internaționale de muzică, inclusiv festivalul Untold, precum și pe scena principală de la Tomorrowland, marcând astfel revenirea lor la festival după 12 ani.