De ce Quentin Tarantino nu se grăbește să regizeze ultimul lui film

Mai avem de așteptat.

Invitat la Sundance, Quentin Tarantino a povestit cum nu se grăbește să-și regizeze ultimul film, mai ales că este preocupat cu rolul de tată.

„Nu mă grăbesc deloc să trec la producție. Fac asta de 30 de ani. Fiul meu abia împlinește 5 ani și mai am o fiică de doi ani și jumătate. Când sunt în America scriu, iar când sunt în Israel sunt abba, adică tată. Nu mă atrage ideea unui voiaj când ei sunt prea mici să înțeleagă despre ce e vorba. Nu vreau să fac niciun film până când fiul meu nu are cel puțin 6 ani. Așa, el va ști despre ce e vorba, va fi acolo și va fi o amintire care-l va ține o viață. Cât despre fiică-mea, ea e deja un geniu, deci va înțelege cu ușurință”, a spus el.

Cu toate astea, Tarantino își ocupă timpul și cu alte activități creative, cum ar fi faptul că scrie o piesă de teatru.

„Scriu o piesă și dacă va fi un fiasco, probabil n-o voi transforma într-un film, dar dacă va fi un succes, e foarte posibil să se transforme în ultimul meu film. E cu adevărat o provocare treaba asta. Să fac filme? Ei bine, ce e un film în ziua de azi? Ceva pe care-l vezi în cinematografe timp de patru săptămâni și din săptămâna doi apare la TV. Nu m-am băgat în treaba asta pentru satisfacții minore. A fost îndeajuns de rău în 1997, la fel și în 2019, iar ăla a fost ultimul an pentru filme. La teatru e complet diferit, e ultima frontieră.”

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.