Doechii a lămurit lucrurile cu privire la prestația ei din cadrul premiilor Grammy 2025.
Într-o postare în social media, rapperița în vârstă de 26 de ani a spus: „Nu pot să vin aici și să spun asta calm și drăguț - sunteți toți foarte proști!”
Ea a fost acuzată că a făcut playback în cadrul momentului muzical, care a inclus atât acrobații elaborate, cât și coregrafii complexe și muzică. Tânăra a interpretat piesele „Catfish” și „Denial Is a River.”
„Tot momentul a fost live. Eram extrem de bolnavă, cu bronșită și răceală, dar am dat tot ce am avut mai bun din mine. Am muncit extrem de mult să-mi iasă așa lucrurile, asta doar ca voi să mă acuzați pe nedrept! Nu fac lip-sync. Nu vă mai jucați vreodată cu mine așa! Niciodată”, a continuat ea.
Doechii a câștigat la categoria „Cel mai bun album rap”, iar când a urcat pe scenă să-și ia premiul a ținut un speech impresionant. „Mi-am pus sufletul și inima în acest album. Am trecut prin atât de multe! Am ales să nu mai consum alcool, iar Dumnezeu mi-a spus că voi fi răsplătită, așa că trebuie să-i mulțumesc!”
La final, cântăreața a subliniat: „Știu că undeva acolo este o fată de culoare. Atât de multe femei de culoare mă urmăresc acum. Vreau doar să vă zic - puteți să faceți asta! Totul este posibil! Nu lăsați pe nimeni să proiecteze pe voi stereotipuri care vă zic că nu puteți fi aici, că sunteți prea închise la culoare sau nu îndeajuns de deștepte, că sunteți prea dramatice sau prea gălăgioase. Sunteți exact cine trebuie să fiți, iar eu sunt o mărturie pentru asta!”
La finalul momentul său muzical de la Grammy, ea a declarat: „Performance-ul ăsta este unul dintre cele mai dificile pe care le-am făcut și am simțit nevoia să dau tot! A însemnat totul pentru mine! Am demonstrat și mi-am demonstrat de ce sunt capabilă - a fost despre rap, teatru și artă și cred că am adus toate astea pe scenă.”