Media internațională speculează că Justin Bieber s-a apucat din nou de droguri, asta după ce artistul a fost văzut în câteva ipostaze în care nu arăta foarte fresh.
Cu toate astea, reprezentații săi mărturisesc că nimic din toate astea nu reprezintă o realitate, iar artistul este pur și simplu extaziat de viață.
Mai mult, aceștia afirmă că el este implicat activ în creșterea bebelușului său, alături de Hailey, lucrează la muzică nouă și abia așteaptă să-și serbeze cei 31 de ani pe 1 martie.
„Trecutul său l-a transformat profund, mai ales că a încheiat mai multe prietenii și relații profesionale care nu mai erau benefice pentru el. Toată narativa despre sănătatea lui fizică și mentală este obositoare și ne arată că în ciuda adevărului evident, oamenii sunt determinați spre negativ și spre scenarii care provoacă rău și sunt tendențioase”, susțin purtătorii de cuvânt ai muzicianului.
Justin a fost criticat foarte tare pentru look-ul său din New York, la început de lună, când a fost fotografiat după ce a ieșit din studioul unor prieteni. Potrivit celor de la TMZ, el arăta obosit pentru că a lucrat toată noaptea, dar și pentru că a avut grijă de fiul său de șase luni, care nu putea să doarmă.
Ulterior, un video în care Bieber a interacționat cu un fan în cadrul pop up-ului deschis de soția lui, Hailey, în Los Angeles, a fost criticat, iar fanii au spus că artistul era sub influență.
De fapt, el doar se simțea foarte bine și era bucuros să-și susțină soția.
Artistul a fost deschis cu privire la consumul de droguri, însă este clean din 2014, și chiar dacă mai bea alcool uneori, el nu mai folosește substanțe interzise sau medicamente puternice pe bază de rețetă.