Din 2006 și până astăzi, Alpe d’HuZes a devenit cel mai mare eveniment olandez de strângere a fondurilor pentru lupta împotriva cancerului. Alpe d’Huez face parte din Alpii Franței, fiind situat în estul țării, iar traseul constă într-o urcare constantă pe o distanță de 14km, cu o pantă de 8%, în drumul spre linia de sosire de la resortul Huez. Traseul este prezent anual și în Tour de France, fiind considerat una dintre cele mai spectaculoase etape ale competiției.
„Să ai un prieten sau un membru al familiei bolnav de cancer este un adevărat semnal de alarmă care te ajută să conștientizezi că se poate întâmpla oricui. Nimeni nu e în siguranță. De aceea trebuie să sprijim cauza din toate părțile. Nu știi când cineva drag ție poate fi afectat”, a declarat Dan Muraru.
Înființată la inițiativa lui Maykel Piron, CEO-ul Armada Music, echipa este alcătuita din membri din toate colțurile lumii. #WeArmada a luat naștere în 2017, după ce angajații Armada Music au experimentat efectele devastante ale acestei boli la un nivel personal. La sfârșitul anului 2016, Maykel Piron a avut prima interacțiune cu boala, atunci când a pierdut un membru al familiei din cauza cancerului pancreatic, iar fiul său Mick a fost diagnosticat cu leucemie la doar 5 ani. Mick este aproape de a termina tratamentul cu chimioterapie, care va dura până în iulie 2018.
În pregătirea pentru acest eveniment, fiecare participant va apela la cercul de prieteni și parteneri pentru a obține donații ce vor merge în totalitate către finanțarea luptei împotriva cancerului.
Donatiile facute pentru acest eveniment vor merge în totalitate către organizația Alpe d’HuZes/ KWF Cancer Society. Începând cu 2006, Alpe d’HuZes a adunat peste 140 de milioane de euro, din care a finanțat nenumărate programe de studii internaționale, al căror scop a fost lupta împotriva cancerului sau îmbunătățirea condițiilor de viață a celor diagnosticați în toate colțurile lumii.
Cei ce vor să se alăture cauzei susținute de echipa #WeArmada o pot face accesând următorul link.