Au trecut 19 ani de când Julia Roberts şi-a făcut apariţia pe covorul roşu de la premiera filmului Notting Hill, fiind surprinsă de fotografi într-o ipostază jenantă. În acea seară, actriţa şi-a făcut apariţia într-o rochie roşie cu paiete, fiind neepilată la subraţ. Atunci, toată presa internaţională a catalogat momentul ca fiind o “revoltă feministă”, însă Julia a clarificat momentul abia acum!
Actriţa din Pretty Woman a fost invitată de curând în emisiunea lui Busy Philipps, unde a povestit despre întâmplarea stânjenitoare din 1999, declarând că atunci nu a intenţionat să transmită vreun mesaj legat de standardele de frumuseţe.
„Îmi aduc aminte foarte bine de acea imagine din acel moment. Pur şi simplu nu am luat în calcul lungimea mânecii rochiei şi nici faptul că voi face cu mâna publicului şi cum aceste lucruri vor scoate la iveală această chestiune personală despre corpul meu. Aşadar, nu a fost o declaraţie feministă, ci a ţinut mai degrabă de mine, ca un om simplu care trăieşte pe această planetă“, a declarat Julia Roberts.
Dacă la acea vreme apariţia sa a fost una scandaloasă şi controversată, mai târziu şi-au făcut apariţia la evenimente şi alte staruri care erau neepilate, printre care Miley Cyrus şi Lady Gaga.
Foto: Guliver/GettyImages