Karl Lagerfeld a decedat marți, la vârsta de 85 de ani, într-un spital din Paris, în urma unei lupte îndelungate cu cancerul pancreatic. În urma designerului au rămas zeci de colecții faimoase și o avere estimată la 150 de milioane de lire sterline, care i-ar putea rămâne pisicuței Choupette.
Felina a fost marea dragoste a lui Lagerfeld, designerul spunând adesea că s-ar căsători cu aceasta. Choupette călătorea cu private jet-ul designerului și purta coliere cu diamante, având în spate și o carieră de „model internațional”.
Choupette are chiar și propriul cont de Instagram, unde a fost postat un mesaj emoționant: „Le mulțumesc tuturor pentru mesajele de condoleanțe. Înaintea aveam o inimă rece, acum doar o simplă inimă frântă... mă voi retrage să jelesc”.
Probabil că cineva administrează contul de Instagram al felinei, însă întrebarea este: cine va avea grjă de ea? Deocamdată nu au fost oferite detalii privind această situație, așa că rămâne de văzut în grija cui va ajunge pisicuța.
Choupette ar putea moșteni întreaga avere a designerului, dacă acest lucru va fi legal. Inițial, pisica îi aparținea modelului Baptiste Giabiconi, iar Lagerfeld a cunoscut-o pe Choupette, în casa acestuia, în 2011.
După două săptămâni, Karl Lagerfeld i-ar fi spus lui Giabiconi: „Îmi pare rău, dar Choupette e a mea”, iar de-a lungul anilor, designerul a glumit că ar fi răpit de fapt pisicuța, transformând-o într-un super-model.
Din momentul în care Choupette a intrat în casa lui Karl, viața ei s-a schimbat complet. Pisica și-a început cariera de model în 2012, când a pozat în brațele franțuzoaicei Laetitia Casta, lângă Turnul Eiffel. De atunci, felina a apărut în numeroase campanii publicitare, printre care promo-uri pentru mașinile Opel și reclame la produse de make-up.