Prima zi a celui mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA 2019 a fost un real succes! Peste 55.000 de festivalieri au participat la evenimentele din perimetrul festivalului. Cei mai mulți dintre ei au așteptat însă să vină seara când pe scenele festivalului au urcat artiștii lor preferați. Unii dintre artiștii care au concertat aseară pe scena principală au fost prezenți pentru prima dată la NEVERSEA și s-au arătat impresionați de numărul mare de fani.
NEVERSEA nu înseamnă doar muzică, ci și experiențe! Dacă ai venit pentru prima dată la acest festival, trebuie să îl transformi în ceva de neuitat. Ia-ți prietenii la un meci de volei pe plajă, faceți paddle boarding, încercați un leagăn sau căutați cele mai tari locuri pentru fotografii.
La Neversea auzi muzica de cum intri pe poartă, așa că nu știi unde să te duci prima dată. Sau ce să încerci prima dată! Anul acesta, sponsorii festivalului au venit cu cele mai ingenioase activări. Dacă te pasionează Instagramul, vino cu bateria încărcată la telefon, pentru că ai o mulțime de locuri cool, în care te poți fotografia.
Acum să ne întoarcem la muzică!
Partydul Kiss FM și câștigătorul nostru, Denis Szanto, au dat startul distracției la main stage, fiind urmați de Alex Parker și Mahmut Orhan, care au energizat publicul cu cele mai tari mixuri.
Inna a fost singura prezență feminină de pe Main Stage, în prima zi de festival, iar show-ul ei a fost unul plin de culoare. Publicul a fredonat alături de ea hituri precum „Ruletta”, „Nirvana” și „P.O.H.U.I”, iar spectatorii străini au fost impresionați de prestația ei!
Festivalul s-a deschis oficial la ora 22:30, cu un foc de artificii, după care a urcat pe scenă mult-așteptatul G-Eazy! Rapperul american a fost cu siguranță senzația serii, ținând cont că acesta a fost primul său concert din țara noastră. Artistul a fost extrem de încântat de vizita în România, ținând cont că a celebrat Ziua Americii pe scena de la Neversea și a ținut să împărtășească acest lucru și cu fanii săi.
„Este pentru prima dată când vin în România. Tot ce am auzit, înainte să ajung, au fost poveștile despre Dracula. Însă am găsit aici un public minunat și am rămas impresionat de căldura și de energia cu care m-au primit.” , a declarat G-EAZY.
Ne-am întâlnit și cu ATB aseară, cu care am apucat să stăm și puțin la povești! Ce am aflat de la el? Că în copilărie era fascinat de muzica lui Jean Michel Jarre și de Michael Crețu, românul care a fondat proiectul Enigma.
Diseară ne întâlnim la NEVERSEA cu The Motans, Danny Avilla, Sean Paul, Will Sparks și Vini Vici.
Kiss FM is the sound of Neversea! Are you ready for the best experience this summer? Stai cu urechile pe radio, pentru că urmează o mulțime de surprize de la cel mai tare festival!